Paul Georgescu a povestit că a trecut prin situați limită în timp ce a traversat Canalul Mânecii.
Paul Georgescu, înotător român în condiții extreme, a reușit să traverseze Canalul Mânecii și a avut parte de o provocare teribilă. Una dintre marile probleme ale acestei încercări era legată de apele foarte reci în care el trebuia să înoate.
„Trebuie să folosești orice pentru a supraviețui în acele ape reci. Nu vorbesc de ape înghețate, în ele îți îngheață absolut tot, până și vezica urinară. În Canalul Mânecii mi-am folosit urina pentru a mă încălzi la mâini, pentru că intrând în hipotermie nu mai poți să controlezi degetele. Când urinam, o făceam pe mâini. Observatorul din Canalul Catalina mi-a zis să anunț atunci când urinez.
A fost un caz al unui înotător care a intrat în comă din cauza unui blocaj urinar, așa că de fiecare dată când urinam trebuia să anunț. Folosesc urina ca să-mi încălzesc mâinile”, a povestit Paul Georgescu în cadrul emisiunii Business Philosophy, de la Canal 33.
El a devenit primul român care a înotat fără costum de protecţie cale de 1.600 de metri în apa îngheţată. Cursa a avut loc într-un bazin exterior din București – în 22 de minute, 43 de secunde şi 19 sutimi.
În cadrul unui interviu acordat pentru „Evenimentul zilei”, în 2016, Paul povestea cum a ajuns în situația de-a traversa Canalul Mânecii.
„Ideea traversării mi-a dat-o un prieten, Sorin Cristea. Ne luasem costume de neopren, iar eu avusesem ocazia să-l încerc la mare. Când am văzut ce mult te ajută la înot, i-am spus că nu vreau să-l mai port pentru că din punctul meu de vedere reprezintă o ofensă adusă înotului. Atunci el mi-a propus să trec Canalul Mânecii pentru că aceste traversări sunt omologate numai dacă porți slipi, cască și ochelari. După o scurtă documentare am acceptat.
La prima tentativă aveam de gând să realizez cel mai bun timp al anului. Am început foarte bine, după patru ore făcusem 20 de kilometri, dar în partea franceză am fost întâmpinat de valuri care ajungeau până la 4 m înălțime și a trebuit să mă recunosc înfrânt după 39 de kilometri și 10 ore de înot.”