Un revelion la Predeal, mai scump decât unul la Praga

Un revelion la Predeal, mai scump decât unul la Praga

Preţurile pachetelor turistice de Revelion pentru destinaţiile interne sunt la acelaşi nivel, sau chiar mai scumpe faţă cele ale celor mai multe destinaţii europene.

Astfel, un sejur la Poiana Braşov ajunge să coste până la 850 de euro, în timp ce la Praga se poate merge cu 500 euro.

Dacă un sejur de Revelion la Sinaia, Covasna sau Predeal costă în jur de 700 de euro, pentru aceeaşi sumă românii pot opta pentru pachete turistice cu destinaţii externe, precum Barcelona, Paris sau Londra. De asemenea, cei care doresc să-şi petreacă Anul Nou la Praga, Roma sau Viena, pot opta pentru aceste destinaţii la un tarif de 500 euro.

În funcţie de destinaţie, un astfel de pachet costă de la 1.900 euro, un sejur în Dubai, până la 3.500 euro, în Mauritius sau Maldive.

Potrivit patronatului de profil, cea mai solicitată destinaţie externă din acestă iarnă va fi Austria.

Pentru românii care preferă iernile blânde, agenţiile vând pachete turistice pentru Atena sau Istanbul cu preţuri ce pleacă de la 400 de euro, pentru şapte zile, la hoteluri de patru stele. Cele mai ieftine sejururi se pot cumpăra pentru litoralul bulgăresc, cu 200 de euro, turiştii putând beneficia de cazare în regim all inclusive la hoteluri de patru stele.

Sursa: Dailybusiness