Actorul de comedie Dick Gregory, care s-a implicat activ în mişcarea pentru drepturile civile ale persoanelor de culoare din Statele Unite în anii '60, a decedat la vârsta de 84 de ani, a anunţat fiul său pe reţelele de socializare sâmbătă, informează Reuters.
"Familia Gregory anunţă, cu enormă tristeţe, că tatăl lor, legendarul actor de comedie şi activist pentru drepturile civile, Dick Gregory, ne-a părăsit în seara aceasta, în Washington", a scris Christian, fiul actorului, pe Instagram.
Născut în oraşul St. Louis, Missouri, Gregory a obţinut primul succes în stand-up comedy când Hugh Hefner, fondatorul Playboy, i-a văzut spectacolul şi l-a angajat în clubul său de noapte, la începutul anilor '60.
Textele comice ale lui Gregory atacau prejudecăţile rasiale, iar din acest punct de vedere, a devenit un exemplu şi pentru alţi artişti de culoare. A lansat mai multe albume umoristice şi a participat la emisiuni de televiziune, informează Agerpres. În timpul demonstraţiilor pentru drepturi civile la care a luat parte, s-a împrietenit cu Martin Luther King Jr. În timpul unui protest din 1963, Gregory a fost arestat în Birmingham, Alabama.
La începutul anilor '70, Gregory a părăsit scena comediei stand-up pentru a se implica mai mult în activismul politic, iar în anii '80 a început să promoveze alimentaţia sănătoasă.