Măsurile anunțate de ministrul de Interne Marcel Vela reprezintă o soluție la o problemă care interesează milioane de români.
Aseară la Antena 3 , într-un dialog cu Mircea Badea, am spus că în materie de Credință nu există un set de reguli generale, ci fiecare se raportează la Dumnezeu după suflet. Nu trebuie judecați nici unii, nici alții.
Lui Ion Cristoiu, cu care am discutat la România TV despre prima variantă a acordului încheiat între Biserica Ortodoxă și Ministerul Afacerilor Interne, i-am spus, zâmbind, că eu nu am "fir scurt" cu Dumnezeu și am nevoie de îndrumare. Astea sunt lucrurile în care cred, pe care le spun oricând.
Cei doi erau adepți izolării. Mihai Gâdea m-a întrebat care tabară are dreptate, iar eu am spus că aici nu este o problemă de dreptate, pentru că fiecare are dreptatea lui. Este o problemă pe care fiecare din noi trebuie să o judece în mintea și sufletul lui.
Din momentul în care am scris
Dacă în Casa lui Mega Image avem voie să mergem, în Casa Domnului de ce nu se poate?
"Dacă în casa lui Mega Image sau Kaufland avem voie să mergem, să stăm 20-30 de minute, cu mănuși și mască, la distanță unul de altul, în Casa Domnului de ce nu se poate proceda la fel? E tot despre hrană… #pastelabiserica"
Știam că va urma o perioadă grea pentru Stat și Biserică. Trebuia găsită o soluție practică la o problemă de suflet.
Nu cred că este o alegere ușoară, dar eu mi-am pus întrebarea: De ce trebuie să facem o alegere? De ce nu căutăm o soluție? Poate că nu o vom găsi, dar măcar o căutăm. Și prin strădania ministrului de Interne Marcel Vela s-a găsit.
Este una ce poate fi aplicată? Eu cred că da. Pentru că eu cred cu tărie că așa cum am învățat să purtăm mască, să ne spălăm pe mâini de 20 de ori pe zi, să stăm la coadă la farmacie, supermarket sau magazin de bricolaj, cumpărând o mulțime de lucruri esențiale, dar și mai puțin esențiale, așa putem primi Lumină de Paște. Cei care vor.
Nu cred că în biserică, la icoane se duc hoarde de neanderthalieni, iar printre raioanele de scule, lămpi și șuruburi din magazinele de bricolaj se plimbă doar cei care respectă regulile de distanțare socială.
Cred că sunt aceeași oameni. Care trebuie tratați ca niște oameni. Care au înțeles că au de-a face cu un virus extrem de contagios, care nu iartă pe nimeni. Dar care vor să rămână oameni. Fiecare în felul lui.
P.S. Ce voi face în noaptea de Înviere? Voi urmări slujba oficiată de Patriarhul Daniel în Catedrala Mântuirii Neamului la Trinitas, voi ieși să ascult clopotele bisericii din apropiere și să iau Lumină. Alături de familia mea.