Un pușcaș marin, prima victimă a americanilor în campania contra Statului Islamic

Un pușcaș marin, prima victimă a americanilor în campania contra Statului Islamic

Un pușcaș marin, care și-a pierdut viața în mare, după ce se pare s-a catapultat dintr-un avion MV-22 Osprey, în Golful Persic, pare a fi prima victimă militară americană din cadrul operațiunilor SUA împotriva ISIS în Irak și Siria.

Caporalul Jordan L. Spears, de 21 de ani, a fost declarat mort după ce eforturile de căutare și salvare, menita a-l localiza, au rămas fără succes, a anunțat, ieri, Comandamnetul Central al Forțelor Navale Americane.

Întrebat cum va fi clasificată moartea lui Spears, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, le-a spus jurnaliștilor că răspunsul la această întrebare nu s-a decis încă. „În mod cert, escadronul și nava erau în Golf, sprijinind operațiunile Comandamentului Central. Unele dintre aceste operațiuni includeau manevre în Irak și Siria, cel puțin tangențial, cel puțin prin modalități tangențiale, de sprijin al acestor misiuni”, a spus Kirby, citat de CNN.

„Așa că nu există nicio îndoială că moartea acestui pușcaș marin este legată de aceste operațiuni care se desfășoară, într-o formă sau alta”. Chiar și așa, nu se poate spune dacă moartea acestui va fi clasificată în acest fel. De obicei, categoria forțelor armate din care făpcea parte militarul determină cum se clasifică moartea unui membru al său.

Armata nu a detaliat misiunea avionului Osprey la momentul incidentului, aceasta rămânând în investigare. Aparatul de tip Bell Boeing V-22 Osprey este primul avion creat pentru a putea îndeplini misiuni ale tururor celor patru categorii de forțe armate ale americanilor. Făcea parte din Grupul de Acțiune Makin Island Amphibious pentru „sprijinul operațiunilor din Irak și Siria și în întreaga misiune”.

Spears era șef al echipajului și a dispărut miercuri, când avionul a pierdut din putere sa, la puțin timp după decolare de pe portavionul USS Makin Island și a căzut în apă, potrivit Forțelor Navale. Spears, împreună cu un membru al echipajului s-au catapultat și au sărit în apă când avionul era aproape să se prăbușească. Piloții, însă, au reușit să redreseze aparatul și să aterizeze în condiții sigure, potrivit sursei citate.

Echipele de salvare au găsit unul dintre membrii echipajului în apă, dar nu au reușit să-l localizeze pe Spears (militarul era din Memphis, Indiana). „Forțele SUA din Golful Persic au suspendat operațiunile de căutare și salvare a lui Spears, în 2 octombrie, după ce eforturile de localizare au eșuat”.