Un profesor turc, condamnat la un an de închisoare după ce l-a comparat pe Erdogan cu Hitler
- Paul Ciocoiu
- 6 septembrie 2012, 13:22
Un tribunal militar a condamnat ieri un profesor de la o academie militară din Istanbul la un an de închisoare cu suspendare pentru că l-a comparat pe premierul Recep Tayyip Erdogan cu Adolf Hitler, a informat presa locală.
Cazul datează din 2009, când colonelul Oktay Zaif, care preda un curs la o şcoală de aviaţie, l-a comparat pe Erdogan, al cărui Partidul al Justiţiei şi Dezvoltării (AKP, cu rădăcini în mişcarea islamistă) conduce Turcia din 2002, cu Führer-ul, au precizat publicaţiile Radikal şi Hürriyet Daily News News Radikal pe site-urile lor de internet.
Ofiţerul a fost găsit vinovat de tribunal pentru că "a încercat să aducă atingere imaginii premierului şi a partidului său în faţa elevilor săi" de la şcoala militară, arătându-le o înregistrare video cu discursuri ale lui Hitler şi ale şefului guvernului turc.
În prezent în rezervă, militarul a respins această acuzaţie.
Armata turcă, altădată atotputernică şi care a înlăturat patru guverne alese din 1960, văzute ca un risc la adresa statului laic, şi-a văzut rolul politic redus în mare măsură după venirea la putere a lui Erdogan.