Un prezentator TV face apel la sfidarea lui Erdogan. Motivul este „delicios”…

epa08564099 A handout photo made available by the Turkish President Press Office showsTurkish President Recep Tayyip Erdogan (C) performs the first Friday prayer during the official opening ceremony of Hagia Sophia as a mosque in Istanbul, Turkey, 24 July 2020. Turkish President Recep Tayyip Erdogan will attend the first Friday prayers. Turkey's highest administration court on 10 July ruled that the museum that was once a mosque built in a Cathedral would be turned into a mosque again by annulling its status as museum. EPA/TURKISH PRESIDENT PRESS OFFICE HANDOUT HANDOUT EDITORIAL USE ONLY/NO SALES

După ce liderul turc a cerut boicotarea produselor franceze, furia față de Franța crește în lumea musulmană; însă un prezentator german și-a manifestat sprijinul față de vecina de peste Rin într-un mod neobișnuit.

După asasinarea profesorului Samuel Paty, în urmă cu trei săptămâni, lumea musulmană își manifestă fățiș ura față de Franța și de cultura franceză.

Manifestații adesea violente au loc în Liban, Pakistan, Bangladesh, Liban, Turcia și în alte părți. Inclusiv un atac asupra consulatului francez din Arabia Saudită.

În fine, urmând apelul lui adresat lumii musulmane de către președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, are loc un boicot masiv al produselor de origine franceză.

În ciuda faptului că Franța a adresat la rândul său un apel către lumea musulmană să nu pună în aplicare boicotul la adresa produselor sale.

„Aceste apeluri la boicot sunt lipsite de orice temei și trebuie să înceteze imediat, precum și orice atacuri împotriva țării noastre, care sunt promovate de o minoritate radicală”, se arată într-un comunicat al Ministerului de Externe francez.

„Nu vom ceda niciodată”, a postat în urmă cu câteva zile Emmanuel Macron.

Cu toate acestea, poziția Franței, din ce în ce mai delicată. Sprijinul din partea aliaților săi se manifestă mai mult la nivel de retorică publică decât la cel de acțiune.

Printre cele mai impresionante forme de sprijin se numără „haștagul” #StandWithFrance, creat de populația indiană.

În Germania, cancelara Angela Merkel și-a manifestat și ea susținerea față de Franța. Cu toate acestea, a refuzat să ia în considerare o eventuală sancționare a Turciei, cea care a declanșat furtuna.

Fără îndoială, cei peste 4 milioane de turci care trăiesc în Germania, teama unor tulburări sociale grave și apropierea alegerilor (când cetățenii turci vor vota și ei), au determinat-o pe Angela Merkel să rămână la nivelul vorbelor goale.

Oliver Welke, un cunoscut prezentator german al unei emisiuni satirice de informații difuzată de canalul ZDF, a dovedit însă mai mult curaj și mai puțină diplomație decât șefa statului său.

Într-o cronică privind libertatea de exprimare, Welke a îndemnat:

„Dragi telespectatori, vă invit să cumpărați cât mai mult posibil produse franțuzești în zilele și săptămânile următoare. Să golim magazinele Franței, la modul cel mai serios. Nu doar că produsele franțuzești sunt delicioase, dar asta îl enervează pe Erdogan.”