Un preot polonez, acuzat de pedofilie, găsit mort, cu trupul parţial carbonizat
- Paul Ciocoiu
- 10 august 2012, 16:20
Trupul neînsufleţit al unui preot catolic polonez de 53 de ani acuzat de pedofilie a fost găsit vineri ars în faţa mormântului familial din cimitirul unui sat din sud-estul Poloniei, a anunţat Parchetul din Zamosc.
Preotul, identificat doar ca Boguslaw P., era inculpat într-un proces pentru acte de hărţuire sexuală comise în perioada 2004-2005 asupra unui băiat de cor la Pocking, în Bavaria Inferioară din Germania, unde slujea.
El era suspectat că a comis aceleaşi fapte asupra altor doi băieţi în urmă cu zece ani la Turka, în sud-estul Poloniei.
"Identitatea trupului neînsufleţit a fost confirmată de un prieten", a declarat pentru AFP Miroslaw Buczek, procurorul adjunct al Parchetului din Zamosc.
Potrivit site-ului gazeta.pl, lângă trupul neînsufleţit parţial carbonizat au fost găsite un cuţit şi o sticlă cu o substanţă inflamabilă.
Preotul a fost arestat marţi de poliţie în urma suspiciunilor privind afacerea Turka. Joi, instanţa a decis să-l elibereze sub condiţia să nu-şi părăsească locul de şedere şi nici să se apropie de presupusele victime ale actelor sale.
Preotul Boguslaw P., care a pledat nevinovat, risca 12 ani de închisoare.
În ciuda celor câteva cazuri de pedofilie cu preoţi identificaţi în cursul ultimilor ani în Polonia, niciunul nu a provocat un adevărat scandal în această ţară unde peste 90% din populaţie se declară catolică.