IAŞI. Un ofiţer judiciarist din municipiul Paşcani (judeţul Iaşi) şi-a împuşcat mortal soţia, în depozitul unei firme la care aceasta lucra, şi apoi şi-a pus capăt zilelor.
Potrivit anchetatorilor, tragedia s-a produs ieridimineaţă, în jurul orei 8.30. Ofiţerul Claudiu Nistor, în vârstă de 35 de ani, a intrat în depozitul Interamall Distribution, unde lucra soţia sa, a împuşcat-o cu pistolul din dotare, apoi şi-a tras un glonţ în cap. Femeia a murit pe loc, iar poliţistul a încetat din viaţă la spital, unde a fost transportat la câteva minute după incident. Surse judiciare au precizat că Nistor şi soţia sa - părinţii unui copil de 9 ani - tocmai hotărâseră să divorţeze.
Recomandările noastre