Un polițist, fiu al unui pastor celebru, condamnat pentru trafic de droguri

Un polițist, fiu al unui pastor celebru, condamnat pentru trafic de droguriSursa foto: Medievalii

Vladimir-Emmanuel Pustan a fost ofițer de Poliție până în 2019, când a demisionat. A încercat să intre în politică. A candidat pentru poziția de consilier local la Beiuș. Și pentru cea de consilier județean.

Cazul de trafic de droguri a șocat opinia publică, deorece tânărul este și fiul unui influent pastor neoprotestant din Bihor, Vladimir Pustan, un pastor implicat în numeroase acțiuni caritabile de impact.

Fundația Cireșarii, condusă de pastor, a început demersurile pentru un centru de dezintoxicare, înainte ca fiul său să fie reținut.  Vladimir Pustan a spus că ceea ce i se întâmplă băiatului său :„mă doare de mor…Am crezut că-s mai tare, dar nu-s”.

Vladimir Pustan și ceilalți traficanți și-au recunoscut faptele

În acest dosar, pe lângă Vladimir- Emmanuel Pustan au fost condamnați alți doi tineri. Ionel-Gheorghe Gug a primit o pedeapsă de 2 ani și 3 luni de închisoare cu executare pentru trafic de droguri.Bogdan-Cristian Sabău a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru aceeași infracțiune. Hotarârea e cu drept de apel la Curtea de Apel Oradea în termen de 10 zile de la comunicare.

Cei trei au recunoscut acuzaţiile care le-au fost aduse.  Aşa cum erau descrise în rechizitoriu. Ei au solicitat să fie judecaţi doar pe baza probelor administrate de procurori. Fiind judecați în procedură simplificată li se asigură reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă. Procurorii i-au acuzat că ar fi deținut și comercializat, în mod repetat, diverse cantități de droguri și substanțe psihoactive către consumatori din județul Bihor. Totul s-ar fi întâmplat în perioada septembrie 2023 – ianuarie 2024.

Fiul pastorului vindea droguri și minorilor

Anchetatorii au efectuat zeci de percheziții în mai multe localități, inclusiv la clienți, printre care se numărau și minori.Tribunalul Bihor a decis că "condamnă pe inculpatul PUSTAN VLADIMIR-EMMANUEL, pentru săvârşirea infracțiunii de efectuare de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive la o pedeapsă de: 1 an 4 luni închisoare... interzice inculpatului PUSTAN VLADIMIR-EMMANUEL  dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 2 ani, cu titlu de pedeapsă complementară...interzice inculpatului PUSTAN VLADIMIR-EMMANUEL"

Din pedepsele cu închisoarea aplicate lui Gug și Pustan a fost dedusă perioada petrecută în arest preventiv și la domiciliu. Adică între 22 ianuarie 2024 și 28 octombrie 2024. Pentru Sabău, instanța a constatat perioada de reținere și arest preventiv între 22 ianuarie 2024 și 14 iunie 2024.

Ne puteți urmări și pe Google News