Un pechinez a salvat doi copii din ghearele unui urs

Sursa foto: Arhiva EvZ

Doi copii din satul Hosman, judeţul Sibiu, au fost atacați de un urs, în timp ce mergeau cu vacile la adăpat. Cei doi, frați de altfel, un băiat de 10 ani și o fată de 16 ani, se află în prezent internaţi la Spitalul de Pediatrie din Sibiu, starea lor fiind bună.

Doi copii din satul Hosman, judeţul Sibiu, au fost atacați de un urs, în timp ce mergeau cu vacile la adăpat. Cei doi, frați de altfel, un băiat de 10 ani și o fată de 16 ani, se află în prezent internaţi la Spitalul de Pediatrie din Sibiu, starea lor fiind bună.

Întrebat cum s-a petrecut îngrozitoarea întâmplare, tatăl copiilor ne-a relatat că ursul i-a atacat pe micuți înainte ca aceștia să plece la un concert din sat, în timp ce mergeau cu turma de vaci spre un pârău de lângă stână, la adăpat.

„Soția mea și cei doi copii tocmai veniseră din Sibiu la stână, ca să îmi aducă niște gogoși și suc. După ce am mâncat, mi-au spus că e un concert în sat și că ar vrea să se ducă. „Bine, tati, dar mai stați cinci minute, aici, cu vacile, să nu plece, că mai am două-trei roabe de cărat”, le-am zis. Apoi, nevastă-mea a strigat la mine. Voia să ducă vacile la un părâu, la 300 de metri distanță, să bea apă. Copiii conduceau turma și, când au ajuns lângă apă, un urs a sărit pe ei. Îi mulțumim lui Dumnezeu că sunt bine. Mai rău rănit este băiatul. Este gherănit de la umăr până jos, pe picior. Cu cealaltă gheară l-a rănit pe spate. Fata a început să țipe după maică-sa, moment în care ursul a atacat-o și pe ea, dându-i o gheară pe mână. Noroc că au un cățel d-ăsta mic, pechinez nu știu ce e, care a început să latre și a speriat animalul. A fugit sărind în pârâu. Nu știu dacă era ursoaică. An de an am probleme cu urșii. În 2018, a intrat unul în curte și mi-a mâncat un vițel. Toți ciobanii, toți oamenii din Hosman care se ocupă cu animale, dacă îi întrebați „aveți probleme cu ursul”, toți o să răspundă că da. Există prea mulți urși în zona asta”, ne-a spus tatăl.

 

Inconștiența unui părinte

Amintim că la începutul acestei luni, s-a răspândit, pe Facebook, o înregistare video care surprinde o fetiță în timp ce îi oferea mâncare, din mână, unui urs. Episodul s-a consumat pe Transfăgărășan, în zona kilometrului 60. În imaginile surprinse se mai vede un bărbat, probabil tatăl fetei, care hrănește primul animalul. Apoi, fata îi întinde o bucată de pâine. Turiștii trebuie să renunțe la obiceiul de a hrăni urșii, pentru că aceste animale pot deveni foarte agresive în prezența mâncării, potrivit indicațiilor date de salvamonți.