Pasajele erotice din noul roman al ministrului de Finanțe înfurie lumea. Relatarea este extrem de îndrăzneață, chiar şi pentru un francez

Pasajele erotice din noul roman al ministrului de Finanțe înfurie lumea. Relatarea este extrem de îndrăzneață, chiar şi pentru un francez Sursa: Facebook-ministrul Economiei

În spațiul public circulă câteva fragmente din „American Fugue”, al doilea roman al ministrului Economiei și Finanțelor, Bruno Le Maire. Stilul lui de a scrie a atras multe critici, mai ales că în Franța sunt atâtea frământări sociale împotriva reformei pensiilor.

Nu este pentru prima dată când Bruno Le Maire, ministrul Economiei, care este autorul mai multor cărți, a inclus un pasaj erotic într-una dintre lucrările sale. El făcuse deja acest lucru în Le ministre – Ministrul (Grasset), publicat în 2004, o relatare a misiunii sale de consilier al lui Dominique de Villepin, pe atunci ministru al afacerilor Rxterne.

Pe Twitter circulă câteva fraze din „American Fugue”, al doilea roman al ministrului Economiei și Finanțelor. Stilul lui a atras multe critici.

Ministrul francez de Finanțe Bruno Le Maire a scris: „S-a întors cu spatele la mine; s-a aruncat pe pat; mi-a arătat umflătura maronie a anusului ei.” „Vii, Oskar? Sunt mai dilatată ca oricând”. Potrivit copertei, postată pe Twitter de ministrul Economiei, miercuri, 26 aprilie, cartea spune povestea a doi frați, Franz și Oskar Wertheimer, originari din New York, care merg în Cuba pentru un concert în 1949, relatează Francetvinfo.

Ne puteți urmări și pe Google News

Acest pasaj a fost distribuit pe scară largă pe Twitter și a provocat batjocură și uimire

Acest „roman al muzicii”, al „ciocnirii culturale dintre Est și Vest”, este descris ca fiind „o reflecție emoționantă asupra fragilității ființelor și a capacității de a trăi”, în care Bruno Le Maire a strecurat câteva fraze atunci când unul dintre personajele romanului, Oskar Wertheimer, descrie, la persoana întâi, actul său amoros cu o femeie pe nume Julia. Acest pasaj nu a trecut neobservat: a fost distribuit pe scară largă pe Twitter și a provocat batjocură și uimire. Unii cititori au criticat stilul de scriere al ministrului.

El a scris: „M-am lăsat invadat de căldura băii, de lumina lagunei care plutea pe sticla ușii, de săpunul de ceai verde și de mâna lui Pauline care îmi mângâia ușor sexul” mai relatează Franceinfo. Bruno Le Maire a fost criticat pentru stilul său, dar și pentru timpul pe care îl petrece scriind. De la anunțul publicării celui de-al doilea roman al său, unii aleși au subliniat deconectarea sa de Franța.

„Țara se luptă împotriva reformei pensiilor. În acest timp, ministrul Bruno Le Maire scrie romane”, a scris miercuri pe Twitter, de exemplu, deputatul partidului Franța Nesupusă (LFI, stânga populistă) Thomas Portes.

Replica lui Bruno Le Maire

„Literatura îmi permite să evadez din viața de zi cu zi”, a răspuns ministrul Economiei, tot pe rețelele de socializare. În vârstă de 54 de ani, Le Maire provine din dreapta spectrului politic, fiind deputat și ministru din partea partidului Republicanii (centru dreapta), până în 2017, când s-a alăturat președintelui Emmanuel Macron, iar acum face parte din partidul Renaștere, care-l sprijină pe șeful statului. El este considerat unul dintre cei mai de dreapta membri ai cabinetului condus de Elisabeth Borne, scrie francetvinfo.fr.