Un parlamentar austriac este căsătorit de 19 ani cu un român din Banat
- Gabriel Fere șteanu
- 13 septembrie 2014, 00:00
Austria se afl ă pe locul 12 în lume după PIB pe cap de locuitor, are o economie de piață socială bine dezvoltată și un standard de viață ridicat. Programele politice sunt de succes, iar țara reprezintă o destinație turistică importantă. Cu toate acestea, probleme există și la ei, dar cel mai important este să le conștientizeze și să găsească soluții.
Marco și Gabriele sunt doi dintre austriecii care luptă pentru interesele țării lor. Marco Schreuder este parlamentar, iar Gabriele Lenger este director în România al Oficiului Național de Turism al Austriei. În meseria pe care și-au ales-o este foarte important să satisfacă nevoile oamenilor, a concetățenilor. Sunt conștienți că de munca lor se leagă, într-o măsură mai mare sau mai mică, și situația austriecilor. Până în prezent, nu se îngrijorează, pentru că țara stă bine din punct de vedere economic. Austria se află pe locul 12 în lume după PIB pe cap de locuitor, are o economie de piață socială bine dezvoltată și un standard de viață ridicat. Programele politice sunt de succes, iar țara lor reprezintă o destinație turistică importantă. Cu toate acestea, probleme există și la ei, dar cel mai important este să le conștientizeze și să găsească soluții, după cum spun chiar cei doi. Marco și Gabriele par foarte simpli, lejeri și deschiși, iar până când i-am pus față în față nu au avut ocazia să discute personal. Ceea ce nu au bănuit niciodată este că legătura lor comună, cea mai puternică, este chiar țara noastră. Plaiurile mioritice și-au pus amprenta asupra destinelor lor. Cei doi neau povestit, într-o atmosferă mai mult decât amicală, atât despre România, cât și despre oamenii de aici și experiențele pe care le păstrează în suflet referitor la țara noastră. Am vorbit despre destine, reușite ale țării, schimbări necesare, oameni și obiceiuri.
Când au acceptat întâlnirea cu noi, cei doi știau doar că suntem tineri reporteri din România. Ne-am întâlnit la o cafenea din centrul Vienei, o terasă destul de simplă. Punctuali, cei doi au venit la restaurant la ora pe care am stabilit- o. Prima mare diferență pe care am sesizat-o a fost atitudinea și ținuta parlamentarului austriac. Marco Schreuder a venit la întâlnire pe jos, în haine lejere, cu teneși în picioare și cu zâmbetul larg pe față. Din start, o mare diferență față de toate întâlnirile pe care le-am avut cu oficialii români. Simplitatea lui te face să ai încredere în el, practic, ai sentimentul că este un simplu om care îți reprezintă interesele în Parlament. Discuția urma să fie una lejeră și sinceră.
Marco Schreuder, parlamentar și PR al Conchitei
Povestea lui Marco este uimitoare. Este singurul parlamentar austriac gay declarat, iar în puținul timp liber s-a ocupat de reușita Austriei la Eurovision, fiind cel care întreține și relațiile cu presa pentru câștigătoarea Eurovision 2014, Conchita. De 19 ani este căsătorit cu un român, Cornel, și are o vilă undeva în Banat.
La cei 45 de ani, Marco nu se remarcă între tineri. Jovial, energic și deschis își povestește viața care poate fi oricând un subiect de carte. Este originar din Olanda, dar, din 1988, Austria a devenit țara mamă, iar din 1995 România țara în care se simte cel mai bine. Din punct de vedere al carierei, Marco a făcut câteva schimbări surprinzătoare. A fost pe rând chelner, regizor de teatru, jurnalist, iar acum parlamentar și PR.
S-a remarcat pentru lupta lui împotriva discriminării sexuale, ceea ce i-a asigurat un loc în Parlament în anul 2005. Schreuder este cunoscut și pentru campaniile politice sincere. Viața lui privată a cunoscut o nouă direcție când a întâlnit un român. Marco recunoaște: „Sunt bărbat, unul gay, dar bărbat.” Nu-l poți contrazice- „gesturile feminine exagerate, nu sunt pe placul meu”. Atitudinea lui agreabilă te face să-ți dai seama că prejudecățile sunt inutile, iar spațiul din dormitorul lui este strict o problemă personală. În România a fost destul de greu să vină să-i cunoască familia soțului său, mai ales că erau oameni simpli, de la țară, cel mai probabil cu principii solide. La început a intrat în sânul familei românești ca prieten a lui Cornel. „În România, relațiile de prietenie dintre bărbați sunt foarte bine acceptate. Aceștia pot dormi în același pat, să petreacă mult timp împreună și să nu fie bănuiți de o altă identitate sexuală. Exact așa am început să-i cunosc și eu pe cei din familia lui Cornel, din postura de prieten. După un timp, când familia a fost anunțată de faptul că noi formăm un cuplu, am primit o reacție neașteptată. Nu pot să uit când mama lui Cornel m-a luat de obraji și mi-a spus că înainte avea un băiat, iar acum are doi. După, m-a așezat la masă și mi-a dat toate bunătățile românești.”
„România, o țară uimitoare și cu probleme care se pot rezolva”
Marco vorbește foarte frumos despre valorile noastre naționale, despre mâncare, peisaje, oameni calzi și primitori, muzică și mâncare excelentă. Crede că în România marea problemă este lipsa de curaj. „România este o țară uimitoare din multe puncte de vedere. Există și probleme, dar care se pot rezolva. Oamenii trebuie să înțeleagă că parlamentarii din toată lumea se ocupă de toată societatea, de direcțiile acesteia, indiferent de cât de bine o fac sau nu, responsabilitatea oricăruia dintre noi este să ne ocupăm personal să prosperăm. Spre exemplu, am auzit că mulți români se plâng de corupție, chiar personal m-am lovit de corupția din România, într-un spital, când mama lui Cornel a avut o problemă de sănătate. Corupția e un fenomen global. În Austria, doctorii fac un fel de corupție legală, dacă pot să-i spun așa, aici nu cer șpagă, dar ca să ajungi ca un medic bun să te opereze într-un spital de stat, trebuie să faci investigațiile anterioare la cabinetul lui individual, iar cel mai des acestea sunt foarte costisitoare. Dacă oamenii s-ar concentra să transmită tot ce au mai bun, fiecare în parte, societatea ar avea de câștigat în ansamblul ei”.
La acestă părere Marco primește totala aprobare a lui Gabriele Lenger, directoarea Oficiului Național de Turism al Austriei în România. „Eu mă ocup de turism și din experiența pe care o am cu România cred că trebuie mai mult curaj.Sunt locuri foarte frumoase de care românii trebuie să fie mândri, să le prezinte personal.”
Experiența directorului de turism a făcut din Austria o destinație care atrage milioane de turiști, iar în top 10 străini care vizitează țara se află românii.
De altfel Gabriele este deschisă să ofere sfaturi ca să-i ajute pe cei care lucrează în turism, dar de cele mai multe ori la conferințele la care este invitată primește aceleași întrebări sau este rugată să țină un discurs despre experiența ei. „Am acceptat să merg la conferințe, să dau interviuri. Ne învârtim des în jurul cozii, primesc întrebări care nu sunt orientate spre soluții, ci doar spre identificarea de probleme. Problemele le știm cu toții, poate oficialii să se ocupe puțin mai bine. Îmi amintesc că, la un moment dat, am solicitat mai multe bilete să fac un tur al orașului cu un grup de străini și apoi să mergem la Casa Poporului, atunci nu s-a rezolvat. Trebuie să reținem că turiștii vin să cheltuie bani, trebuie să te gândești că tu trebuie să le oferi toate condițiile ca ei să-i cheltuie”.
Ne-am promova țara cu insigne și magneți cu Hagi și Ilie Năstase?
Ideile originale sunt la fel de importante. De exemplu, cea mai recentă idee a austriecilor a fost să dea spre cazare, în regim deschis, tuturor turiștilor dispuși să plătească 5.000 euro/ noapte, o cameră de cazare direct în Palatul Schonbrunn. Experiența își merită banii.
De altfel, în Viena toate figurile culturale s-au transformat în simboluri ale orașului, iar promoționalele cu Mozzart sau Prințesa Sissi nu lipsesc de nicăieri. Cum ar fi să avem și noi ciocolată, căni, tricouri, magneți și insigne cu George Enescu, Vlad Țepeș sau chiar Nadia Comăneci, Ilie Năstase și Hagi?
Directorul pentru Turism, Gabriele Lenger remarcă o evoluție a promovării imaginii României în lume datorită spotului și programelor oferite.
Una peste alta, am reținut că România a reușit să îi influențeze și pe ei, iar că locurile noastre merită apreciate mai mult de noi, românii, pentru că străinii o fac deja.
După două ore de discuții, o ploaie scurtă, zâmbete și poze, indiferent de naționalitatea pe care o au, lăsăm în spate prieteni, oameni frumoși, deschiși, sinceri și de succes.