Noua eră a început. Sunt așteptate primele 200 de persoane

Un nou vaccin împotriva coronavirusului, dezvoltat de o companie din Statele Unite, a fost achiziționat de Comisia Europeană. Acesta va fi folosit pentru imunizarea cetățenilor statelor membre ale UE.

Comisia Europeană a încheiat un contract cu compania farmaceutică americană Novavax pentru achiziţia a 200 de milioane de doze din vaccinul împotriva COVID produs de aceasta. Pentru ca achiziția noului vaccin să fie finalizată, este nevoie ca serul să fie aprobat de Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), după cum transmite AFP.

„Noul nostru acord cu Novavax extinde portofoliul nostru de vaccinuri adăugând un alt vaccin bazat pe proteine, un ser care s-a dovedit promiţător la testele clinice”, a menţionat într-un comunicat comisarul european pentru sănătate, Stella Kyriakides.

Conform noii înțelegeri, încheiate cu producătorul american, statele blocului comunitar vor putea cumpăra 100 de milioane de doze de vaccin Novavax. În plus va fi activată, în cazul unor solicitări suplimentare, pentru alte 100 de milioane de doze care urmează să fie livrate până în anul 2023.

Când va fi disponibil noul vaccin

Acordul stabilește că primele doze din vaccinul dezvoltat de Novavax vor fi livrate în Europa în ultimul trimestru al acestui an. Aceasta în condițiile în care, conform estimărilor de la Bruxelles, EMA va aproba până atunci folosirea acestui vaccin.

Pe lângă acest contract, încheiat cu compania americană, Executivul de la Bruxelles mai negociază și cu gruparea farmaceutică franco-austriacă Valneva. Până în prezent, Comisia Europeană a contractat vaccinuri îpotriva COVID dezvoltate de companiile BioNtech-Pfizer, Moderna, AstraZeneca, Janssen Pharmaceutica (Johnson&Johnson), Sanofi-GSK şi CureVac.

O protecție suplimentară pentru populația UE

Mai mult de jumătate din populaţia UE a fost până în prezent vaccinată împotriva COVID cu vaccinurile BioNtech-Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi Johnson&Johnson. Din păcate, varianta Delta a coronavirusului, indiană, mult mai contagioasă a provocat un nou val de infectări, iar acest lucru crează îngrijorare în rândul autorităților.

„În timp ce noile variante (ale coronavirusului) se răspândesc în Europa şi în lumea întreagă, acest nou contract semnat cu o companie care a testat deja cu succes vaccinul său împotriva acestor variante constituie o protecţie suplimentară pentru populaţia noastră”, a subliniat despre contractul cu Novavax preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.