PNL Sector 1 a anunțat că toți consilierii săi se vor abține de la vot în cazul proiectelor propuse Clotilde Armand. Aceștia îi cer la primarului să publice raportul Curții de Conturi și să deblocheze proiectele ținute la sertar. Unele dintre ele au întârzieri de peste un an.
PNL Sector 1 a anunțat nu va mai susține niciun proiect propus de primarul Clotilde Armand și o somează public pe aceasta să publice raportul integral al Curții de Conturi, care ar fi constatat anumite încălcări ale legii. „O somăm pe Armand să publice urgent raportul complet al Curții de Conturi, pe care îl ține ascuns, și să își asume public abaterile flagrante de la lege, care caracterizează primii doi ani din mandatul său.
Cerem din nou instituțiilor abilitate să cerceteze faptele grave ale primarului sectorului 1, Clotilde Armand care blochează abuziv toate proiectele inițiate de Partidul Național Liberal. Pe cele depuse nu le aduce la vot în termenul prevăzut de lege. Pe cele deja votate nu le pune în practică. Un singur exemplu: puteam avea vara aceasta piețe volante în tot sectorul, dar ideea nu i-a aparținut primarului, deci trebuie blocată cu orice preț“, se arată într-un comunicat de presă al PNL Sector 1.
Grupul consilierilor PNL Sector 1 a anunțat că se va abține de la vot la toate proiectele inițiate de primar până când legea nu va fi respectată. Pe lângă publicarea raportului Curții de Conturi, PNL Sector 1 mai solicită și un plan de măsuri, cu termene asumate, pentru intrarea în legalitate a acțiunilor primarului, inclusiv identificarea vinovaților și sancționarea lor, dar și deblocarea tuturor proiectelor PNL. De asemenea, se mai cere și punerea în practică a tuturor proiectelor votate deja în Consiliul Local.
Ce a descoperit Curtea de Conturi
Printre problemele descoperite de Curtea de Conturi la Primăria Sectorului 1 se numără efectuarea unor plăți duble pentru serviciile de salubritate, ca urmare a încheierii unui contract cu un alt prestator de astfel de servicii, dar și încheierea unor contracte cu privire la activitatea de sortare a deșeurilor colectate fără acordul Consiliului Local.
Un alt aspect sesizat de Curtea de Conturi este încheierea unor contracte de consultanță/asistență juridică în cazul unor litigii, fără să se fi organizat licitație publică. Mai sunt vizate și contractele privind serviciile de pază în școli, care nu ar fi respectat legea Achizițiilor Publice.
Proiecte mult întârziate
PNL Sector 1 prezintă și o listă a proiectelor cu cele mai mari întârzieri: Proiect de hotărâre privind constituirea Comisiei mixte de identificare a soluției pentru asigurarea prestării serviciului de salubritate, în formă continuă, pe raza Sectorului 1 al Municipiului București -413 zile de întârziere.
Proiect de hotărâre privind dezvoltarea infrastructurii de încărcare a autoturismelor electrice, în vederea încurajării mobilității electrice- 240 de zile de întârziere.
Proiect de hotărâre privind majorarea capitalului social al Companiei de Investiții și Dezvoltare Sector 1 SA - 105 zile de întârziere.
Proiect de hotărâre privind aprobarea demarării procesului de digitalizare în administrația publică a Sectorului 1 al Municipiului București și aprobarea contractării, din surse externe, a unui serviciu IT pentru Implementare, - 92 de zile de întârziere
Proiect de hotărâre privind aprobarea implementării și finanțării proiectului „SmartLAb“ în unitățile de învățământ preuniversitar de stat aflate pe raza Sectorului 1, aflate în administrarea Consiliului Local al Sectorului 1 al Municipiului București- peste 90 de zile de întârziere.
Proiect de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului privind desfășurarea activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață pe raza administrativ-teritorială a Sectorului 1 al Municipiului București - 58 de zile de întârziere.