Fratele lui Mel Gibson, Donal, vorbește despre ruptura amară dintre ei spunând că a fost inclus pe lista neagră pentru „păcatele fratelui meu”. Şi chiar dacă au fost extrem de apropiați cândva, i se pare de necrezut că nu mai au niciun fel de legătură.
Unul este un superstar de la Hollywood faimos pentru crizele sale din afara ecranului, dar și pentru performanțele iconice din filme precum Braveheart, Mad Max și Lethal Weapon, iar celălalt este Donal Gibson cu aceiași ochi albaștri pătrunzători și aspect chipeș ca al fratelui său, Mel Gibson.
Într-un interviu despre faimosul său frate, Donal dezvăluie că faima și averea făcută la Hollywood i s-a urcat la cap şi le-au distrus „relația de neatins” dând vina pe filmul controversat al lui Mel, The Passion Of The Christ, care i-a adus starului 425 de milioane de dolari.
Faima l-a schimbat. Mel pe care îl cunoșteam a dispărut
Cei doi frați au fost odată extrem de apropiați, încât ultimul i-a oferit mezinului un rol în pelicula de succes Braveheart și l-a încurajat să-și urmeze propriile visuri la Hollywood.
„Mel și cu mine am fost odată atât de apropiați, încât mi se pare de necrezut că acum nu mai vorbim, că nu mai avem nicio legătură, spune Donal. Când eram copii, împărțeam același dormitor, făceam totul împreună. Când a venit în Los Angeles, l-am urmat. El este cu doar doi ani mai mare decât mine, așa că a fost fratele meu mai mare, cel mai bun prieten al meu.
Pe platourile de filmare: când frații împărtășeau o relație strânsă
Când a devenit celebru, nu simțeam gelozie. Eram fericit pentru el, mândru că a reușit. Faima l-a schimbat, însă. A început să creadă în imaginea pe care o proiecta. Mel pe care îl cunoșteam a dispărut. Hollywood-ul l-a mâncat și, apoi, l-a scuipat. Faima și banii i-au mers la cap și au creat un monstru. Urăsc ceea ce a devenit el acum”, a povestit Donal.
Fratele starului susține că propria sa carieră la Hollywood s-a dus pe apa Sâmbetei, deoarece oamenii l-au pus pe lista neagră pentru ceea ce el numește „păcatele fratelui meu”. Mai exact, Mel ar fi de vină și pentru insuccesul mezinului Gibson în lumea filmului.
Donal a ales să vorbească acum, deoarece Mel va continua Patimile lui Hristos: Învierea
Primeam oferte regulate de roluri înainte de lansarea filmului Patimile lui Hristos, dar oamenii au ajuns să creadă că Mel este antisemit. Și că eu sunt la fel. Cred că din cauza asta am fost trecut pe lista neagră. El era în regulă, pentru că avea deja milioane de dolari în bancă.
Ca multe alte certuri de familie, și aceasta a început de la bani, însă. Donal spune că și-a implorat în mod repetat fratele să-i ofere ajutor financiar și a fost șocat când acesta i-a răspuns: „Problemele tale sunt ale tale”.
Când el a făcut acele remarci urâte despre evrei și când a fost arestat, munca mea a secat peste noapte. Numele nostru de familie devenise toxic. Agentul meu m-a părăsit. Telefonul a încetat să sune. Oamenii au asociat numele Gibson cu fanatism, rasism, cruzime, ură și furie. Lucram cu mari studiouri precum Warner Brothers și Disney. Peste noapte s-a oprit.
Donal spune că Mel l-a ajutat odată financiar și i-a oferit un apartament mic de familie în care să locuiască, dar el crede că fratele său ar fi trebuit să-l despăgubească pentru „durerea și suferința” pe care el și soția lui, Shanas, pretind că le-au îndurat.
Donal nu a mai vorbit cu fratele său de mai bine de cinci ani, lucru care nu l-a împiedicat să scrie o carte despre familia sa, Resurrection: Tales Of Family, Madness, Mayhem And Surviving The Gibson Rage, volum pentru care fostul actor caută acum un editor, scrie Daily Mail.