UN NOU SCANDAL DUPĂ EURO: Tricolorii, nemulţumiţi de sumele încasate

Banii stau la baza unui nou scandal care dinamitează atmosfera la naţionala de fotbal a României. Jucătorii se consideră nedreptăţiţi de suma primită pentru participarea la Europene - aproximativ 6.000 de euro -, dar şi pentru că au fost puşi să-şi plătească singuri răcoritoarele consumate la antrenamente!

Scandalul izbucnit în vestiarul tricolorilor după necalificarea României în „sferturile“ Europenelor este departe de a se încheiat. După revenirea în ţară, fotbaliştii şi-au mutat tirul spre FRF. Conform unor surse credibile din anturajul primei reprezentative, jucătorii sunt supăraţi mai ales pe Ionuţ Lupescu, fiindcă au luat mai puţini bani decât li se promisese.

Pentru remizele cu Franţa şi cu Italia, tricolorii au primit doar 6.000 de euro. În această sumă s-ar include şi diurna. „Fiul meu este foarte supărat. Cei de la federaţie şi-au bătut joc de aceşti băieţi. Le-au dat 6.000 de euro pentru meciurile jucate la turneul final. Au avut diurnă de 100 de euro! Asta-i sumă de jucător al echipei naţionale? Fiul meu mi-a zis: «Ia, mamă, banii, că ăştia sunt toţi, şi cumpără-i ceva bunicii!». Cu aceşti bani, i-am mobilat casa mamei mele de 80 de ani. Atât m-a costat mobila: fix 6.000 de euro pentru trei camere“, dezvăluie, pentru EVZ, mama unui fotbalist titular la naţionala României, care a dorit să îşi păstreze anonimatul. „Cristi, fii mai bătăios!“

Fotbaliştii lui Piţurcă şi-au plătit până şi băuturile răcoritoare în cantonament. „Vă spun sigur că băieţii ăştia au dat bani pentru sucuri din buzunarul propriu. Vă vine să credeţi? În ce ţară trăim? Federaţia face tot felul de contracte, iar jucătorii nu primesc nimic. Au contract cu Vodafone, dar nu au primit nicio cartelă de la această companie. Au ajuns uneltele lui Sandu şi Lupescu“, spune aceeaşi sursă.

Se pare că ţinta acestei nemul- ţumiri ar fi şi căpitanul echipei. „Cristi Chivu nu ştie să negocieze cu Lupescu. E mai ruşinos şi mai molatec din fire. Până şi Victor Piţurcă i-a spus: «Cristi, fii mai bătăios! Zbate-te pentru colegii tăi, fiindcă tu eşti liderul. Numai tu poţi trata cu Lupescu». Pentru mine, Piţurcă este un om extraordinar. O să-l prind eu pe Cristi şi o să-l cert, pentru că e prea delăsător. În rest, este un copil foarte bun“, povesteşte mama fotbalistului tricolor. „Şi-au luat comision un milion de euro“

Persoane cu funcţii înalte în fotbalul românesc au confirmat, pentru EVZ, că tricolorii şi-au plătit singuri băuturile răcoritoare în timpul antrenamentelor. „Păi, de ce vă miraţi? Doar Lupescu trebuie să împartă suma cea mare şi trepăduşilor de la federaţie! Sunt atâtea buzunare de umplut... Cei de la FRF îşi iau comisioane grase în urma contractelor cu sponsorii, pe care le-au făcut fără licitaţie. Sunt nişte samsari conduşi de o putoare! Dacă au contracte de cinci milioane, vă daţi seama că şi-au luat comision un milion de euro! E reală şi povestea cu sucurile din cantonament. Cât vor fi trepăduşii ăia la federaţie, nu se va schimba nimic“, atacă Dumitru Dragomir, şeful LPF.

REPLICĂ

Mircea Sandu: „Mârâie jucătorii? Doar câinii mârâie!“

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a fost ieri foarte dur când a auzit de nemulţumirile fotbaliştilor. Din enumerarea sa se confirmă însă, cu aproximaţie, suma avansată de sursele noastre ca fiind primită, în final, de fotbalişti: „Jucătorii au avut plătit tot la hotel din partea federaţiei! S-au achitat băuturile alcoolice pentru cei care compuneau restul delegaţiei, iar Coca-Cola ne-a pus la dispoziţie sucurile. Nu avea de ce să plătească nimeni mâncarea sau băutura. Jucătorii au avut diurnă 200 de dolari pe zi în Elveţia, unde s-a stat de pe 2 iunie până pe 17. Au mai primit 1.200 de euro pentru meciul cu Rusia şi 700 pentru partida cu Muntenegru. Nu ştiu ca jucătorii să fie supăraţi pe Chivu. N-aveau ce să negocieze. Mârâie jucătorii? Care-s ăia? Doar câinii mârâie!“.

Ionuţ Lupescu ne-a confirmat ieri că fotbaliştii n-au primit bani: „Dacă ar fi bătut Olanda, ar fi primit două milioane! Cum nu ne-am calificat, jucătorii n-au primit nimic. Nu-i adevărat că ar fi luat 6.000 de euro! Noi am plătit tot. Cine v-a zis asta?“.

Citiţi şi: Mircea Sandu: „Trebuia să jucăm mai ofensiv!“ Toată lumea acuză România, tare doar în meciurile amicale Gigi Becali nu-i mai lasă pe stelişti la naţională