„Dumnezeu a uitat de mine”, a declarat ea, citată în ediţia de sâmbătă a cotidianului italian Corriere della Sera, potrivit căruia Fatima Negrini a împlinit vârsta de 108 ani miercuri.

Acelaşi cotidian a publicat şi o fotografie ce o prezintă pe super-centenera italiană stând într-un scaun cu rotile în faţa unui tort cu ciocolată şi frişcă, flancată de un asistent medical şi de o felicitare uriaşă din carton, tăiată în forma unei inimi.

Pe felicitare a fost scris şi un mesaj de felicitare: „Fatima 108. Te iubim! S. Faustino”.

Fatima Negrini trăieşte de mulţi ani în azilul Anni Azzurri San Faustino din Milano, a precizat pentru DPA un purtător de cuvânt al stabilimentului.

Ea s-a infectat cu noul coronavirus în aprilie şi a fost testată apoi negativ la jumătatea lunii mai, fiind pe întreaga durată a bolii o pacientă asimptomatică, a adăugat acelaşi purtător de cuvânt.

Fatima Negrini are trei fii – în vârstă de 89, 88 respectiv 78 de ani -, patru nepoţi şi doi strănepoţi, potrivit Corriere della Sera.

Italia este una dintre cele mai grav afectate ţări din lume de noul coronavirus, iar impactul pandemiei a fost deosebit de devastator în azilurile de bătrâni din regiunea Lombardia, în care se află şi oraşul Milano.

Vineri, Agenţia de Protecţie Civilă a raportat că numărul deceselor a ajuns la 33.774 în Italia, care ocupă locul al patrulea în clasamentul celor mai îndoliate ţări din lume pe durata pandemiei de COVID-19, după Statele Unite, Marea Britanie şi Brazilia.

Un caz asemănător care a uluit întreaga lume este cel al femeii în vârstă de 103 ani, din Iran, care a reușit să treacă peste problemele provocate de coronavirus.

O femeie în vârstă de 103 ani, din Iran, s-a vindecat de coronavirus. Cazul este unul spectaculos, în condițiile în care pesoanele în vârstă sunt mult mai predispuse la complicații ce pot deveni mortale. „Pacienta a fost autorizată să iasă din spital după ce s-a vindecat în totalitate”, notează cei de la Irna.

În Iran a mai existat un pacient în vârstă care a trecut peste coronavirus, la 91 de ani. În China, doi pacienți aflați la o vârstă venerabilă – o femeie de 103 ani și un bărbat de 100 de ani – au câștigat lupta cu boala.