Un nou candidat la alegerile prezidențiale din Republica Moldova. Andrei Năstase a intrat în joc

Un nou candidat la alegerile prezidențiale din Republica Moldova. Andrei Năstase a intrat în joc

Republica Moldova. Andrei Năstase a intrat în joc și a încheiat formalitățile pentru intrarea în cursa alegerilor prezidențiale. Candidatul beneficiază de un grup de inițiativă, care a fost constituit, iar actele pentru parafarea candidaturii au fost depuse la Comisia Electorală Centrală (CEC).

„Un președinte dedicat oamenilor și Moldovei în primul rând”, este sloganul pe care îl va folosi candidatul în perioada electorală.

Andrei Năstase a intrat în cursă pentru alegerile prezidențiale

„Astăzi, suntem împreună pentru a scrie o nouă filă în istoria Republicii Moldova, la fel cum am făcut în trecut, în lupta noastră împotriva oligarhilor. Vreau să vă mulțumesc pentru curajul dumneavoastră, pentru faptul că vă implicați în acest proces, pentru faptul că ați ales să vă dedicați Moldovei și oamenilor săi. Republica Moldova are nevoie de un președinte dedicat”,a fost mesajul pe care l-a transmis, sâmbătă, Andrei Năstase.

„Vă mulțumesc pentru că ați ales să spuneți adevărul, să nu vă fie frică, să vă asumați această luptă și să îi convingeți pe cetățenii Moldovei că propaganda guvernării nu ține loc nici de reforme, nici de locuri de muncă bine plătite, nici de hrană, nici de condiții mai bune de viață!”, a mai transmis politicianul.

Ne puteți urmări și pe Google News

El a vorbit și despre una dintre marile probleme cu care se confruntă țara, cea a depopulării. Pentru că foarte mulți cetățeni au plecat peste hotare, pentru a căuta o viață mai bună.

Acuzații îndreptate către actualii guvernanți

„În această dimineață am citit o analiză care arată că de la independență încoace au plecat din țară 1,5 milioane de moldoveni. În 8 din acești 33 de ani, actuala președinte a fost la guvernare, cu partide din care a făcut parte sau pe care le-a condus și le conduce. Cei vinovați de acest genocid sunt cei care au condus țara în acești ani”, a spus Năstase. Care a îndreptat tunurile pe actuala guvernare.

„Dar și mai trist e că cei mai mulți au plecat chiar în perioada actualei guvernări a Maiei Sandu si a partidului ei de incompetenți, direct responsabili de distrugerea a zeci de mii de familii prin separarea lor, de toți copiii lăsați acasă de părinții care au plecat disperați să muncească în străinătate (...)”, a mai precizat politicianul, conform unimedia.info.

 

 

 

Revista presei