UDMR vrea un impozit numit „Windfall tax”. Cine ar putea fi taxat de Guvern

UDMR vrea un impozit numit „Windfall tax”. Cine ar putea fi taxat de GuvernTaxe și impozite. Sursa foto: Arhiva EVZ

Un nou bir pentru români. În plină criză economică şi o sărăcire a populației așa cum nu a mai fost în ultimii 30 de ani, UDMR vine cu o nouă propunere de impozitare pentru cei care au avut un profit excepțional numit „Windfall tax”.

UDMR propune un impozit pe profit excepţional, numit „Windfall tax” - un mecanism de redistribuire a profiturilor/câştigurilor conjuncturale înregistrate de acei operatori economici care în condiţii de criză au beneficiat de avantaje pur circumstanțiale, fără legătură cu competitivitatea produselor sau serviciilor furnizate/prestate, cum ar fi de exemplu industria pharma, de energie sau serviciile de curierat, a declarat, luni, deputatul Miklos Zoltan.

Se vrea un act de solidaritate cu societatea în general

Miklos Zoltan a mai declarat că cei care au avut câștiguri excepționale în timpul pandemiei care, în mod normal nu le-ar fi avut, să fie impozitați ca un act de solidaritate cu societatea românească care abia o duce de pe o zi pe alta.

„Aceşti operatori au înregistrat câștiguri extraordinare, în sensul în care în scenariul business as usual le-ar fi fost imposibil să le înregistreze atât în contextul măsurilor administrative pe care statul a fost obligat să le ia pentru stăvilirea efectelor pandemiei de COVID-19, pentru creşterea rezilienţei comunităţilor în faţa crizei sanitare, cât şi ulterior resimţite ca urmare a crizei de aprovizionare sau a conflictului din Ucraina.

Aşadar, astfel de venituri nu pot fi altfel categorisite decât ca fiind conjuncturale, aduse de un vânt favorabil în pânze resimţit în anumite sectoare”, a argumentat parlamentarul UDMR.

Impozitarea  acestor venituri are legătură şi cu deficitele bugetare din cauza pandemiei

Potrivit acestuia, impozitarea acestor profituri excepţionale ar reprezenta un act de solidaritate cu societatea în general, cu restricţiile şi eforturile pe care le-au suportat alte ramuri economice şi numeroase categorii sociale.

„De asemenea, trebuie subliniat şi costul bugetar al măsurilor implementate în anii 2020 şi 2021, suportat de societate şi de economie, cost care se reflectă în deficite bugetare greu de gestionat”, a adăugat deputatul UDMR pentru Agerpres.

Un impozit pe profit excepțional este o cotă de impozitare mai mare asupra profiturilor care rezultă dintr-un câștig extraordinar pentru o anumită companie sau industrie. În Regatul Unit , „Windfall tax” era o taxă percepută asupra companiilor de utilități privatizate.

Cum a procedat SUA cu  impozitul „Windfall tax”

În 1980, Statele Unite au promulgat Legea privind impozitul pe profit excepțional din țiței, ca parte a unui compromis între Administrația Carter și Congres cu privire la eliminarea controlului prețurilor țițeiului.

Legea a fost menită să recupereze veniturile obținute de producătorii de petrol ca urmare a creșterii puternice a prețurilor petrolului cauzate de embargoul petrolului OPEC. Potrivit Serviciului de Cercetare al Congresului, titlul legii era o denumire greșită.

„În ciuda numelui său, impozitul pe profit excepțional pe țiței nu era un impozit pe profit. Era o acciză impusă pe diferența dintre prețul de piață al petrolului, care era denumit din punct de vedere tehnic prețul de eliminare, și un preț de bază legal din 1979, care a fost ajustat trimestrial pentru inflație și taxele de despăgubire de stat, scrie Wikipedia.

Ne puteți urmări și pe Google News