Șoferii ar urma să aibă mai puține bătăi de cap, asta după ce Guvernul a aprobat un memorandum ce prevede digitalizarea serviciului public privind înmatricularea mașinilor.
Memorandumul a fost adoptat marți de Guvern, iar el prevede identificarea unor soluții concrete prin care procesul de înmatriculare să fie simplificat. Cozile uriașe de la ghișee îi speriau cumplit pe șoferi, iar de cele mai multe ori, aceștia se prezentau la ghișee cu mult înainte ca acestea să fie deschise.
Digitalizarea serviciului public privind înmatricularea mașinilor
De asemenea, simplificarea procesului de înmatriculare s-ar face prin diminuarea fragmentării acestuia şi a interacţiunii directe între cetăţeni şi principalii actori implicaţi la momentul actual, creşterea nivelului de încredere în autorităţile publice şi realizarea unui serviciu public performant, de calitate.
Prin urmare, până la finalul acestui an trebuie aduse propuneri de modificare a legislației care să facă procesul de înmatriculare unul simplu și care să asigure cadrul juridic necesar implementării proiectului de digitalizare a serviciului public privind înmatricularea vehiculelor.
Ulterior, în perioada ianuarie - mai 2023 va avea loc modificarea legislaţiei secundare aplicabile instituţiilor competente, în acord cu legislaţia primară, identificarea şi dezvoltarea soluţiilor tehnice care să permită realizarea schimbului de informaţii între instituţiile implicate şi dezvoltarea procedurilor şi instrumentelor instituţionale aplicabile.
„Calendarul prevede ca în luna iunie 2023 să demareze cea de-a doua fază a proiectului, care vizează interconectarea sistemelor informatice şi bazelor de date aparţinând unor instituţii terţe, necesare tranziţiei complete spre mediul online", se arată în comunicat.
Acțiunile pentru digitalizarea serviciului public de înmatriculare va fi pus în sarcina unui grup de lucru interministerial, sub coordonarea Secretariatului General al Guvernului, compus din specialişti din cadrul Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Ministerului Finanţelor, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, informează Agerpres.
De ce să ții cont la înmatricularea unui vehicul
Înmatricularea trebuie făcută înainte ca mașina să fie pusă în circulație. Înmatricularea se va face pe baza datelor de identificare ale proprietarului, urmând ca acestuia să îi fie eliberat un certificat de înmatriculare, și a plăcuțelor de înmatriculare ale mașinii. În același timp, se vor face transcrierile necesare în certificatul de înmatriculare și în cartea de identitate a vehiculului.