Un medic din Iași a fost reținut în dosarul stimulatoarelor cardiace ce erau luate de la cadavre și vândute mai departe pacienților, la preț întreg. Totul s-a petrecut între 2017 și 2022 cu un număr de 238 de dispozitive.
Medicul din Iași este acuzat de procurori de abuz în serviciu în formă continuată, complicitate la continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente și luare de mită.
Medicul a fost reținut pentru 24 de ore cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Potrivit surselor judiciare, ar fi vorba despre medicul Dan Tesloianu, fost șef al Laboratorului de Cardiologie intervențională, de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi.
Medicul din Iași ar fi creat o întreagă rețea în interiorul spitalului
Potrivit procurorilor, „suspectul și-ar fi exercitat atribuțiile de serviciu, cu intenție, în mod defectuos, prin implantarea, în perioada 2017- august 2022, a unui număr de 238 de dispozitive a căror sursă de proveniență nu se cunoaște, ignorând riscul de a provoca pacienților probleme medicale grave sau chiar decesul, procedând astfel la reutilizarea lor, deși acest lucru este interzis de legislația primară. Totodată, producătorii dispozitivelor medicale consemnează pe ambalajul aparatelor interdicția reutilizării acestora”.
De asemenea, în urma cercetărilor s-a constatat că medicul cardiolog a operat o rețea formată din cadre medicale care i-au furnizat dispozitive cardiace implantabile, inclusiv extrase de la pacienți decedați. Totul s-a făcut fără respectarea protocoalelor în vigoare și fără acordul familiei persoanei decedate.
Ulterior, acesta a executat proceduri medicale de reimplantare a acestor dispozitive, fără a le înregistra în gestiunea spitalului (în lipsa unor documente de proveniență) și, în consecință, fără a parcurge fluxul procedural intern, neexistând avize de conformitate din partea Ministerului Sănătății, certificate de garanție și documente care să ateste parcurgerea procedurilor de sterilizare.
Cinci medici de la același spital sunt urmăriți penal
Procurorii din cadrul Secției de urmărire penală a PÎCCJ au dispus efectuarea urmăririi penale și față de alți cinci medici, pentru infracțiunea de luare de mită. Alături de aceștia sunt vizați și alți patru pacienți, deoarece ar fi oferit medicilor diverse sume de bani cu titlul de mită pentru serviciile primite.
S-au efectuat percheziții la mai multe locații din Brașov, Iași și Neamț, la firme, spitale și un ONG.