Un lugojean pedalează în Himalaya pentru a salva copiii bolnavi de inimă

Un lugojean va pedala până pe Himalaya, pentru a sensibiliza opinia publică și a strânge bani pentru copiii care suferă de boli de inimă.

Anul acesta biciclistul lugojean Silviu Cadia a pedelat până în Iran, tot într-un scop caritabil. Luna viitoare el va porni spre Himalaya. Expediția propriu-zisă va porni din India, acolo unde lugojeanul va ajunge  duminică. De acolo, va pedala pe Leh-Manali, un drum de 500 de kilometri din nordul Indiei, în Munții Himalaya. Altitudinea medie din Leh-Manali este de peste 4.000 de metri, cel mai înalt punct de pe șosea fiind trecătoarea Tanglang La, care se află la 5.328 de metri înălțime.

”Îmi place să mă plimb cu bicicleta prin locuri mai puțin cunoscute. În septembrie 2018 voi încerca să traversez de unul singur unul din cele mai înalte drumuri din lume, Leh-Manali: 500km într-un deșert din nordul Indiei, în munții Himalaya. Ce mă face să plec în această aventură? Curiozitatea și dorința de a explora presupusele limite ale acestei lumi - atât exterioare sau interioare. (…) Scopul principal al acestei călătorii este unul caritabil. Sper ca, în schimbul poveștilor și experientțelor ce le vom trăi împreună, să te conving sa donezi către Inima Copiilor, asociație ce luptă pentru salvarea copiilor bolnavi de inimă. 170 de copii au fost salvați doar anul trecut în secția construită de ei la Marie Curie și cu ajutorul lor logistic și financiar, explică tânărul.

În fiecare an, 1500 copii din România au nevoie de o operație pe inimă pentru a trăi.

Dacă vreți să îl urmăriți pe lugojean în aventura sa prin Himalaya, o puteți face pe pagina de Facebook The Road & The Happiness. Donații pentru copiii bolnavi de inimă puteți face aici.