Un limax a omorât un rugbyst, după opt ani

Un limax a omorât un rugbyst, după opt ani

Australianul Sam Ballard a încetat din viață la vârsta de 28 de ani. Molusca pe care a mâncat-o la o petrecere, în 2010, i-a fost fatală

Rugby-ul australian este în doliu, după ce un fost jucător considerat cu potențial în sportul cu balonul oval a pierdut lupta cu viața. Este vorba despre Sam Ballard, care a murit după 8 ani de suferință, din cauza unei decizii uluitoare.

 

Infectat cu viermele pulmonar al șobolanului

Aflat la o petrecere, în 2010, în Sydney, pe vremea când era rugbyst cu acte, Sam a decis să mânânce un limax, dintr-o glumă. Limaxul este melcul fără cochilie, întâlnit, adesea, în grădinile de legume sau în livezi, unde provoacă mari pagube plantelor cultivate.

„Stăteam de vorbă la un pahar de vin roșu și încercam să ne comportăm ca niște adulți atunci când am văzut un limax târându-se pe jos. Apoi a fost o scurtă conversație. „Să-l mănânc?” a întrebat Sam. Apoi, bang! Și așa s-a întâmplat toată treaba”, a povestit Jimmy Galvin, cel care era cu Sam Ballard în acea noapte, în timpul petrecerii.

La câteva zile distanță după ce a consumat această moluscă gasteropodă, Sam a resimțit dureri puternice în ambele picioare.

420 de zile în comă!

În urma unui control amănunțit la spital, sportivul a aflat că a fost infectat cu Angiostrongylus cantonensis (n. r. - viermele pulmonar al șobolanului)! Ballard a fost cuprins de meningită, ca urmare a unei infecții la nivelul creierului și a intrat în comă pentru 420 de zile, și a stat internat 3 ani.

Australianul a trăit vreme de 8 ani într-un scaun cu rotile, timp în care a continuat să aibă numeroase convulsii, fiind paraplegic (n.r. - paralizia completă a ambelor membre inferioare). Vineri, pe 2 noiembrie, Sam Ballard, fost rugbyst la Colegiul Barker din Sydney, a încetat din viață, la vârsta de 28 de ani. Ultimele cuvinte ale lui Sam au fost către mama lui, Katie, căreia i-a spus „Te iubesc”, potrivit Daily Mail.

 

Ne puteți urmări și pe Google News