Un lăcaş de cult, bombardat cu excremente. Cine se află în spatele acestei nenorociri

Sub cupola unei biserici de peste 1000 de ani aflată în regiunea East Midlands s-a adăpostit o colonie de circa 500 de lilieci care împiedică celebrarea slujbelor.

Prezenţa zburătoarelor în lăcaşul de cult se traduce printr-o ploaie zilnică de excremente în detrimentul mobilierului existent, dar şi al oamenilor.
Liliecii ar "bombarda cu excremente şi urină" interiorul bisericii dar şi pe credincioşii veniţi să asiste la slujbă. Dejecţiile cad prin fantele şi crăpăturile create de-a lungul anilor în tavanul clădirii sfinte. Responsabilii locului sacru, din cauza neplăcutei situaţii au suspendat celebrarea Euharistiei. Celebrarea Euharistiei este centrul întregii vieţi creştine. Acest ritual este „esenţa credinţei“.
Complicarea vieţii religioase a milenarei biserici s-a înrăutăţit din pricina "statutului de specie protejată" atribuită de o normativă naţională privind liliecii. În  baza acestui regim juridic, orice tentativă de a muta colonia din biserică este interzisă în East Midlands, pentru protejarea acelor animale.

"Ploaia de excremente" care s-a abătut peste biserica Toţi Sfinţii a suscitat atenţia şi a unor influenţi parlamentari, printre care deputatul Alan Duncan. Acesta, fost ministru adjunct de Externe în fostul guvern al Theresei May , a numit ca "inacceptabil" faptul că o colonie de lilieci "subminează nestingherită un simbol al civilizaţiei noastre creştine".

A doua zi de la explozia de polemici cauzate de întâmplare, National Lottery Heritage Fund, un organism public însărcinat pentru a dezvolta proiecte de salvare şi păstrare a patrimoniului cultural britanic, a promis ca o parte din banii jucaţi de cetăţeni la jocuri de noroc şi pariuri, adică vreo 3,5 milioane de lire sterline, să fie alocaţi locului sacru din East Midlands.
Această cifră va folosi la finanţarea lucrărilor pentru împiedicarea liliecilor să mai deterioreze interiorul structurii şi în acelaşi timp să prevadă siguranţa zburătoarelor. Prin intermediul unui comunicat, agenţia statală a precizat că "urgenţa-lilieci" există şi în alte încă 100 lăcaşuri de cult din Marea Britanie.
Satisfacţia pentru alocarea de fonduri a fost exprimată la BBC de feţele bisericeşti: "Suma dată de agenţia statală va permite edificiului să revină la normalitate. A fost agasantă curăţirea de câteva ori pe zi a excrementelor şi a urinei liliecilor, dar şi situaţiile jenante suportate de credincioşi".