Un kurd surdo-mut riscă 25 de ani de închisoare într-un proces în care proba principală este o lămâie
- Paul Ciocoiu
- 15 iunie 2012, 19:54
Un procuror turc a cerut ca un bărbat kurd care este surdo-mut şi analfabet să fie condamnat la 25 de ani de închisoare, printre probele incriminatorii numărându-se o lămâie, relatează BBC News.
Deţinerea unei jumătăţi de lămâie a fost citată printre dovezile împotriva lui Mehmet Tahir Ilhan. Lămâia poate atenua efectele gazelor lacrimogene şi astfel acuzarea a conchis că bărbatul venise pregătit la un protest pro-kurd.
Ilhan mai este acuzat că a făcut propagandă pentru Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi că a făcut parte dintr-o organizaţie ilegală. Bărbatul, hamal la un bazar din oraşul Mersin, respinge acuzaţiile.
Folosind limbajul semnelor la o audiere în oraşul Adana din sud-estul ţării, el a precizat că a fost prins într-o violentă demonstraţie pro-kurdă. Conform legii antiterorism din Turcia, afişarea oricărui semn de sprijin pentru PKK reprezintă o contravenţie.
Potrivit BBC, sistemul de justiţie administrează deseori pedepse dure pe baza unor dovezi înşelătoare. Totuşi, chiar şi pentru standardele Turciei, cazul este ieşit din comun.
Dacă Mehmet Tahir Ilhan va fi găsit vinovat, instanţa ar putea decide o sentinţă apropiată de cea de 25 de ani cerută de procuror.
În ultimele 18 luni, sute de activişti, jurnalişti şi politicieni kurzi au fost reţinuţi conform legislaţiei antiterorism. Felul în care sunt utilizate legile antiterorism ale Turciei au fost extrem de criticate.
Guvernul turc încearcă să-i încurajeze pe kurzii moderaţi cu o serie de concesii precum cursuri de limba kurdă în şcoli, izolându-i în acelaşi timp pe membrii PKK adepţi ai unei linii dure. Totuşi, acţiunile uneori de neînţeles ale sistemului său judiciar vor submina inevitabil astfel de eforturi.