"Un judeţ nu are nevoie de două entităţi de conducere - Prefectură şi Consiliul Judeţean"

Prefectul de Vâlcea, Petre Ungureanu, spune că cele două organisme "se încalecă şi poate că de multe ori nu trag în aceeaşi direcţie".

Ungureanu a explicat că trebuie lămurit, pe viitor, dacă este sau nu nevoie și de prefect și de președinte de consiliu în fiecare județ. "Eu sunt de părerea că un judeţ nu are nevoie de două entităţi de conducere. Ori ai prefectură, ori ai consiliu judeţean. Sunt două organisme care se încalecă şi poate că de multe ori nu trag în aceeaşi direcţie. Trebuie lămurit pe viitor această situaţie. Poate odată cu noua reorganizare administrativă a României se vor simplifica lucrurile", crede Ungureanu. Legat de investițiile străine, prefectul este de părere că investitorii ne ocolesc din vina noastră. "De ce ne ocolesc investitorii? Nu e vina lor. E vina noastră, atunci când sunt diriguitori ai judeţului care nu cunosc o limbă străină, care habar nu au ce este un calculator şi care au lângă ei numai yesmeni cu perfomanţe zero, nu o să se împiedice nimeni pe Valea Oltului să investească în judeţul Vâlcea", a declarat prefectul pentru Agerpres. Potrivit unui barometru publicat recent, județele Argeş şi Cluj au traversat recesiunea pe plus, datorită investițiilor realizate de două companii : Renault și Nokia. "E normal, sunt două companii de vârf acolo. Ce ar fi însemnat ca la conducerea judeţului să nu fi avut management populist, care să-i scarpine în cap pe asistaţii sociali şi să le dea de pomană ulei şi zahăr şi sfaturi părinteşti",  a conchis prefectul de Vâlcea,  făcând referire la recenta întâlnire a prefecţilor şi subprefecţilor din ţară, desfăşurată la Băile Felix. Potrivit unui studiu comparativ publicat recent, analizând perioada cuprinsă între începutul anului 2009 şi finalul anului 2010, judeţul Vâlcea se află pe locul 11 la nivel naţional în topul scăderilor în cei doi ani de recesiune, cu minus 374 de milioane de lei (scădere de la 7,33 miliarde de lei, la 6,96 miliarde de lei).