Un jandarm a murit după ce a ieşit din tură. Subofiţerul Marius Repca în vârstă de 44 de ani din Botoşani a început să se simtă rău imediat după ce a ajuns acasă. Echipajul SMURD sosit de urgență la domiciliul jandarmului nu a mai putut face nimic pentru a-i salva viața.
Familia jandarmului a sunat la 112 după ce Marius a fost găsit inconştient. Un echipaj SMURD a sosit imediat la faţa locului, însă, din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa.
Jandarmul a suferit un accident vascular masiv
„Am fost solicitaţi pentru un pacient de sex masculin, în comă. În foarte scurt timp de la sosirea echipajului, acesta a intrat în stop cardio-respirator. Au fost imediat începute manevrele de resuscitare cu protocoulul medicamentos aferent. Din păcate, după aproximativ 50 de minute de resuscitare, cordul nu a pornit, fiind declarat decesul”, a precizat medicul specialist în medicina de urgenţă Dănuţ Panaitescu, din cadrul UPU-SMURD, potrivit monitorulbt.ro.
Îngrioraţi de starea de sănătate a colegului loc, echipaje de poliţie şi jandarmi au sosit imediat acasă la acesta pentru a-i fi alături.
Potrivit membrilor familiei, bărbatul suferea de mai multe afecțiuni ale aparatului cardio-vascular, medicii suspectând că jandarmul ar fi făcut un accident vascular masiv.
Jandarmul era căsătorit şi avea doi copii.
Bătrână salvată din incendiu de un Jandarm aflat în timpul liber
Aflat în timpul liber, un jandarm din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila, a salvat o bătrână dintr-un incendiu care a izbucnit în apartamentul în care femeie locuia singură, scrie playtech.ro.
Plutonier adjutant în cadrul IJJ Brăila, Adrian Beraru, locuiește în același bloc cu bătrâna căreia i-a luat foc apartamentul. Bărbatul se afla în zona blocului împreună cu copiii săi, moment în care a observat fumul care ieșea din locuința situată la etajul 1. Acesta nu a ezitat și a sărit în ajutorul vecinei sale.
„Colegul nostru, plutonier adjutant Beraru Adrian, şi-a dat seama imediat că proprietara imobilului, o femeie în vârstă de 80 ani, este în pericol. Flerul dobândit în cei peste 10 ani de când poartă uniforma militară l-a determinat să intervină la timp, pentru a împiedica un posibil final nefericit.
Din spusele colegului nostru, octogenara intrase în panică şi încerca să-şi salveze cât mai multe bunuri, lăsând în plan secund siguranţa şi sănătatea ei. Totodată, plutonier adjutant Beraru Adrian a apelat imediat SNUAU 112, anunţând incendiul”, se arată într-un comunicat remis de IJJ Brăila