În miezul verii, fotbalul european încearcă să ducă la bun sfârșit un sezon mutilat de pandemie. Spectacolul e dezolant.
Dacă știam din excepțiile trecutului - meciuri disputate cu porțile închise - ce înseamnă fotbalul fără spectatori, ne-am convins în ultimele săptămâni că Messi, Ronaldo sau Salah nu pot străluci în fața tribunelor goale. Jocul a fost întrerupt brutal, din cauza pandemiei, la fel ca majoritatea domeniilor de activitate.
Majoritate cluburilor și-au recalculat bugetele și au tăiat salarii, încercând să se pună la adăpost de un eventual faliment. Într-o situație fără precedent, Olimpiada fost amânată pentru anul viitor, iar Campionatul European de Fotbal a avut aceeași soartă. Pentru că întreține o industrie de multe miliarde, cel mai popular sport s-a repus în mișcare într-o perioadă în care jucătorii ar fi trebuit să fie în vacanță sau la un turneu final.
Dacă în Franța, Belgia sau Olanda, oficialii au decis că nu mai are rost ca sezonul 2019 - 2020 să continue, în Italia, Germania, Anglia sau România, competițiile s-au reluat. Însă, spectacolul este inodor, incolor, insipid. Indiferent că vorbim despre Barcelona, Real Madrid, Juventus, Liverpool, FCSB sau Academica Clinceni, tribunele private de prezența spectatorilor sunt deprimante.
Găselnița cu sunetul de fond care să compenseze lipsa atmosferei salvează puțin din aparențe, dar nu suficient. Portretele suporterilor, așezate pe scaune, nu fac decât să sublinieze imaginea dezolantă. E ca și cum ai organiza o petrecere la „Madame Tussauds” printre manechinele de ceară.
Cine a jucat pe „Camp Nou” sub ochii a 90.000 de oameni sau a simțit fiorul provocat de 60.000 de glasuri care cântă pe „Anfield Road” „You’ll Never Walk Alone”, simte disconfortul sunetului diseminat de boxele stadionului.
Ce tristă ironie au trăit săptămâna trecută suporterii din Liverpool. După 30 de ani de așteptare, „cormoranii” au devenit campioni în Anglia. Pentru că nu au putut fi alături de favoriți în acest final prelungit de sezon, oamenii au ieșit în stradă, încălcând cu entuziasm orice regulă de protecție împotriva coronavirusului.
Fotbalul șters care se joacă în această perioadă înseamnă ceva mai mult decât fotbalul obligat să intre în izolare. Dar nu suficient. Relațiile de la distanță sunt greu de întreținut și „ochii care nu se văd se uită”.
Temerari în această perioadă, sârbii au deschis porțile la marele derby Partizan - Steaua Roșie (1-0) și 25.000 de fani au lăsat la o parte orice precauție. Efectele s-au văzut la câteva zile, pentru că cinci jucători ai Stelei din Belgrad au fost depistați pozitiv. La fel și șapte muntenegreni care se deplasaseră în capitala Serbiei. Însă, marele fiasco a căzut pe umerii lui Novak Djokovici, după ce marele tenismen din țara vecină a organizat un turneu deschis publicului, care s-a lăsat cu cazuri de infectare depistate în rândul sportivilor.
În Italia, explozia cazurilor de coronavirus a fost pusă și pe seama unei mari erori: organizarea meciului Atalanta-Valencia, din Liga Campionilor, la Milano, cu 70.000 de oameni în tribune.
Acela a fost semnul că un fenomen social ca fotbalul trebuie să fie întrerupt, apoi regândit total în această perioadă. Deocamdată, aleg varianta pesimistă, cea care vorbește despre fotbal fără spectatori cel puțin până la finalul acestui an. Este un fotbal de regim, fără sare și piper, un edulcorant apărut în lipsa gustului natural.
Revenirea spectatorilor în tribune, reașezarea fotbalului de altădată, va însemna mai mult decât normalitatea în acest sport. Va fi indiciul că virusul care a dat lumea peste cap „s-a cam retras din teren”. Va fi un barometru al pandemiei. Până atunci, „Sportul Rege” pare că s-a transformat într-o mișcare dedicată maselor, ce se desfășoară însă în „ilegalitate”.