Un important lider politic o acuză pe Gabriela Firea că execută ordine venite de la Kremlin

Viceprimarul Sectorului 2 din București, Cristian Popescu, lansează acuzații dure la adresa Gabriele Firea, Primarul Capitalei. Într-un comunicat de presă, acesta spune că :”În anul în care marcăm Centenarul Marii Unirii, primarul general al municipiului Bucuresti, Gabriela Firea, execută ordinele primite de la Kremlin”.

Popescu, care a fost ales în Consiliul Local al Sectorului 2 pe listele PNL, spune că ”A trecut aproape un an de zile de când Consiliul Local Sector 2 al Municipiului București a adoptat în unanimitate o hotărâre de consiliu prin care solicita Primăriei Capitalei să schimbe denumirea Parcului Tolbuhin. Cu toate acestea, Gabriela Firea refuză să introducă pe ordinea de zi a CGMB proiectul de hotărâre pentru schimbarea denumirii Parcului Tolbuhin din cauza unei scrisori primite de  la Guvernatorului orașului Sankt Petersburg, care se opune dorinței cetățenilor sectorului 2”.

Dan Cristian Popescu, viceprimarul sectorului 2, inițiatorul acestui demers de schimbare a denumirii parcului respectiv a declarat că “este nepermis să-l mai onorăm pe Fiodor Tolbuhin, unul dintre comandanții de seamă ai Armatei Roșii, armată care nu s-a limitat numai la eliberarea României de fascism, ci a adus cu ea elementele unei armate de ocupație. Nimeni nu are nimic cu poporul rus, cultura rusă, cu Federația Rusă și nu e un demers în niciun fel împotriva acestora.”

Viceprimarul sectorului 2 a transmis, în cursul acestei săptămâni, o scrisoare primarului general al Capitalei prin care îi solicită să introducă pe ordinea de zi a următoarei ședințe a Consiliului General al Municipiului București proiectul de hotărâre prin care Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului București a aprobat, prin HCL S2 nr. 215/2017, solicitarea de schimbare a denumirii Parcului Tolbuhin.

“Decizia de schimbare a denumirii parcului a fost luată ca urmare a solicitării cetățenilor din sectorul 2 și în urma unei ample consultări publice, precum și a unei întâlniri care a avut loc la sediul Primăriei sectorului 2 cu reprezentanții cetățenilor și organizațiilor civice, precum și cu un reprezentant al Ambasadei Federației Ruse la București. Consider că doleanțele cetățenilor din sectorul 2 sunt mai importante decât scrisoarea Guvernatorului orașului Sankt Petersburg ”, a mai declarat Dan Cristian Popescu, viceprimarul Sectorului 2.