Un fotbalist de top refuză Naționala. Mircea Lucescu nevoit să-și schimbe strategia

Mircea Lucescu. Sursă foto: facebook.com/NationalaRomanieiOfficial

București. Mircea Lucescu a fost nevoit să-și schimbe strategia pentru meciurile cu meciurile cu Kosovo și Lituania. Un fotbalist important al echipei naționale a anunțat că nu va da curs convocărilor.

Federația Română de Fotbal a confirmat că Horațiu Moldovan, portarul celor de la Atletico Madrid, nu va veni primele meciuri din Liga Națiunilor. Fotbalistul a fost împrumutat la Sassuolo și are nevoie de timp să se adapteze.

Reacția lui Mircea Lucescu la decizia portarului

Portarul Horațiu Moldovan a explicat de ce nu va da curs convocărilor pentru meciurile cu Kosovo și Lituania. Moldovan a arătat că va trebui să se concentreze pentru a obține postul de titular la noua sa echipă.  Situația sa a fost înțeleasă de tehnicianul Mircea Lucescu, chiar dacă nu a fost încântat de decizie. El i-a găsit un înlocuitor, pe Laurențiu Popescu de la Universitatea Craiova.

„Recent transferat de la Atletico Madrid la Sassuolo, Horațiu Moldovan a anunțat staff-ul tehnic că își dorește să rămână la echipa de club pentru a-și câștiga postul de titular. Selecționerul Mircea Lucescu a înțeles situația portarului român și a decis să îl cheme pentru cele două meciuri din luna septembrie pe Laurențiu Popescu de la Universitatea Craiova", confirmă FRF, printr-un comunicat.

Horațiu Moldovan s-a transferat în iarnă la Atletico Madrid, de la echipa Rapid București. Până în prezent nu a jucat într-un meci oficial al noii sale echipe. El a afost împrumutat la Sassuolo, unde speră să devină titular.

H. Moldova. Sursă foto: Facebook/Horațiu Moldovan

Lotul pentru meciurile cu Kosovo și Lituania

Mircea Lucescu a selectat jucătorii cu care dorește să abordeze competiția Liga Națiunilor ediția 2024 - 2025. El se bazează pe următorii fotbaliști pe care i-a convocat la lotul naționalei:

Portari: Florin Niță (Damac), Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova) și Ștefan Târnoveanu (FCSB);

Fundași: Andrei Rațiu (Rayo Vallecano), Cristi Manea (Rapid), Andrei Burcă (Baniyas), Radu Drăgușin (Tottenham), Virgil Ghiță (Cracovia), Iulian Cristea (U Cluj), Nicușor Bancu (Universitea Craiova) și Alexandru Chipciu (U Cluj);

Mijlocași: Deian Sorescu (Gaziantep), Dennis Man (Parma), Nicolae Stanciu (Damac), Răzvan Marin (Cagliari), Marius Marin (Pisa), Darius Olaru (FCSB), Mihai Lixandru (FCSB), Ianis Hagi (Rangers), Valentin Mihăilă (Parma), Florinel Coman (Al-Gharafa) și Alexandru Mitriță (Universitatea Craiova);

Atacanți: Denis Drăguș (Trabzonspor), George Pușcaș (Bodrum) și Denis Alibec (Farul Constanța).

Suporterii Naționalei Sursa foto: Echipa națională de fotbal a României / Facebook

Calendarul la care trebuie să se adapteze Mircea Lucescu

România va juca în Liga Națiunilor lafotbal, ediția 2024 - 2025, sub comanda lui Mircea Lucescu. Tehnicianul a acceptat oferta FRF pentru a prelua Naționala după refuzul lui Gică Hagi. El a avut câteva săptămâni ca să pregătească echipa cu care se va prezenta în competiție. Primele meciuri pe care le va juca Naționala sunt cu Kosovo și Lituania. Programul competițional este următorul:

  • Vineri, 6 septembrie 2024, 21:45: Kosovo – România
  • Luni, 9 septembrie 2024, 21:45: România – Lituania
  • Sâmbătă, 12 octombrie 2024, 21:45: Cipru – România
  • Marți, 15 octombrie 2024, 21:45: Lituania – România
  • Vineri, 15 noiembrie 2024, 21:45: România – Kosovo
  • Luni, 18 noiembrie 2024, 21:45: România – Cipru