Hildeberto Pereira (28 de ani), de la Universitatea Cluj, a fost depistat pozitiv la Furosemid, o substanță interzisă. Jucătorul riscă o suspendare între 2 și 4 ani. El a cerut rezilierea contractului, iar propunerea a fost acceptată.
Hildeberto Pereira, dopat cu o substanță interzisă
Pereira a venit la Universitatea Cluj în vara acestui an, iar în prima parte a sezonului a jucat șapte partide pentru echipa lui Neluțu Sabău, perioadă în care a marcat și un gol, în deplasarea din Giulești, în victoria 2-0 cu Rapid. El a recunoscut că a fost depistat pozitiv, după un test efectuat pe data de 6 septembrie 2024, și a anunțat că își va face dreptate. Acesta susține că este nevinovat.
Susține că nevinovat
„Eu, Hildeberto Pereira (Berto), fotbalist profesionist care a evoluat ultima dată pentru Universitatea Cluj, aș dori să clarific o situație recentă. Pe data de 6 septembrie am fost supus unui test antidoping, în urma căruia am fost depistat pozitiv cu substanța Furosemid.
Vreau să fiu cât se poate de transparent în privința faptului că nu am consumat nicio substanță cu intenția de a-mi spori performanțele sportive, ci din motive personale pe care le voi clarifica și justifica în fața instanței. Situația este fără doar și poate extrem de dificilă și are un impact major asupra mea, dar sunt hotărât să cooperez în totalitate cu organizațiile care judecă astfel de spețe. Înțeleg seriozitatea situației și astfel am decis să-mi reziliez de urgență contractul cu Universitatea Cluj”, a spus el.
Hildeberto Pereira vrea să își facă dreptate
Fotbalistul a spus că nu a consumat nicio substanță interzisă și că speră să i se facă dreptate. Acesta își dorește ca situația să se rezolve cât mai repede și să se întoarcă pe teren.
„Decizia mă va ajuta să mă concentrez pe procedurile necesare și toate formalitățile, pentru a asigura că întreg procesul decurge într-un mod transparent și eficient. Sunt determinat să-mi prezint apărarea și justificările pentru ca această situație să poată fi rezolvată cât de rapid este posibil, oferindu-mi astfel șansa de a-mi relua activitatea profesională. Apreciez înțelegerea tuturor și îmi mențin speranța și hotărârea de a respecta adevărul, ceea ce cred că este întotdeauna cea mai bună cale de a rezolva orice problemă”, a spus jucătorul pentru GSP.