Un fotbalist de 15 ani din Rusia și-a făcut ZOB mașina Aston Martin primită cadou de Anul Nou | VIDEO

Un fotbalist de 15 ani din Rusia și-a făcut ZOB mașina Aston Martin primită cadou de Anul Nou | VIDEO

Portarul echipei Zenith-84 a ajuns pe prima pagină a ziarelor din Rusia după a condus fără permis și a provocat un grav accident rutier, în urma căruia autoturismul de lux a fost făcut praf.

Fotbalistul de 15 ani, identificat de jurnaliștii ruși drept Konstantin P., s-a izbit de un Volkswagen într-o intersecție și apoi a fugit de la locul accidentului. Autoturismul său, marca Aston Martin, fusese achiziționat cu numai trei zile înainte.

"Înainte de a intra în intersecție, m-am asigurat și nu venea nicio mașină. Apoi, dintr-o dată, a apărut din dreapta un Volkswagen. Aveam viteză mică, 40-50 km/h, dar celălalt avea în jur de 80 km/h", le-a spus adolescentul jurnaliștilor, recunoscând că a fugit de la locul accidentului pentru că nu are permis.

Konstantin riscă să fie condamnat pentru mai multe capete de acuzare, printre care și fugă de la locul accidentului.

Ne puteți urmări și pe Google News

În ceea ce privește autoturismul de lux, băiatul a declarat că mașina i-a fost cumpărată de tatăl său, drept cadou de Anul Nou, în timp ce fostul proprietar al Aston Martinului le-a declarat jurnaliștilor că fotbalistul, împreună cu alți doi băieți, au venit și au cumpărat mașina cu bani cash.