UN FOST primar PSD a ajuns DIRECTOR BNR!

UN FOST primar PSD a ajuns DIRECTOR BNR!

Unul dintre foștii primari și-a găsit anul trecut un loc călduț la Banca Națională, instituție în care mai fusese angajat și în anii 2011 și 2012.

Poziția pe care o ocupă este aceea de Director de Patrimoniu și Inveștii.

În 2015, acesta a ocupat postul de viceprimar al Capitalei, funcție din care a demisionat în martie 2016.  Încă de atunci, acesta declara că ar dori să se întoarcă la BNR.

Este vorba despre Dan Alexandru Darabont, ex-primar al sectorului 6 din partea Partidului Social Democrat. Anul trecut, acesta a obținut din funcția de viceprimar al Capitalei 54.184 de lei și încă 17.292 de lei, pentru alte servicii prestate.

Mult mai bine remunerată a fost soția sa, Roxana Oana Darabont, care a primit de la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila 84.000 de lei, și alți 23.000 de lei de la Spitalul Universitar de Urgneță.

Potrivit declarației de avere, Darabont l-a împrumutat pe Mihai Volintiru (numele coincide cu cel al fostului președinte PNL Dâmbovița) cu 25.000 de euro, împrumut acordat în nume personal.

Darabont are un depozit de 23.000 de euro,  două depozite de 10.000, respectiv 3.000 de lei, un depozit de 6.300 de dolari și alte depozite mai mici.

Alături de soție, Darabont deține trei clădiri, din care două, de suprafețe de 57 și 78 de metri pătrați, în București, și un imobil de 140 mp în Curtea de Argeș.

Tot în Curtea de Argeș, aceștia dețin un teren de 1.500 de mp.

Ne puteți urmări și pe Google News