Fostul prefect al judeţului Ialomiţa Marinică Cazacu, actual inspector guvernamental, a fost trimis în judecată, ieri, de procurorii anticorupţie pentru că ar fi retrocedat ilegal mai multe terenuri, păgubindu-i pe proprietarii acestora cu aproximativ şapte milioane de euro.
Cazacu a fost pus sub acuzare pentru abuz în serviciu, folosirea de înscrisuri falsificate şi determinarea la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, fapte pentru care riscă maximum cinci ani de închisoare. Afacere de familie Potrivit anchetatorilor, în perioada ianuarie-iunie 2006, ajutat de verişoara sa, Elena Brăilă - director al Oficiului Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Ialomiţa - prefectul Cazacu a retrocedat mai multe terenuri, cu o suprafaţă totală de 225,35 de hectare, unor persoane care nu aveau drept de proprietate asupra acestora. La scurt timp, persoanele respective au vândut terenurile - situate între localităţile Manasia şi Urziceni, în imediata apropiere a drumului naţional 2A, care leagă Bucureştiul de litoral - unor rude sau apropiaţi ai fostului prefect.
În schimbul acestor terenuri, proprietarii de drept au primit suprafeţe agricole, într-o zonă unde preţul unui hectar este de cel puţin zece ori mai mic. „Afacerea“ de familie a prefectului ar fi fost posibilă şi graţie semnăturilor aplicate pe documentele de proprietate de primarii Mihail Dumitru, din Manasia, şi Constantin Sava, din Urziceni. „Edilii au emis documente antedatate şi le-au înregistrat retroactiv, iar, pe baza acestor hârtii, OCPI Ialomiţa a emis titlurile de proprietate pentru cei care nu aveau acest drept legal“, au explicat anchetatorii. Averea, sub sechestru Astfel - arată procurorii anticorupţie - proprietarii de drept ai terenurilor au fost păgubiţi cu nu mai puţin de şapte milioane de euro (şase milioane imputabile prefectului şi un milion verişoarei sale). Pentru a recupera prejudiciul, anchetatorii au instituit sechestru pe bunurile celor doi, dosarul întocmit pe numele lor fiind trimis magistraţilor Judecătoriei Slobozia. Fostul prefect susţine acum că dosarul care-l vizează ar reprezenta, de fapt răzbunarea unui procuror DNA.