Un fost ministru, înaintea Moțiunii: Nu Bolojan e problema, întregul Guvern e o problemă

Un fost ministru, înaintea Moțiunii: Nu Bolojan e problema, întregul Guvern e o problemăsursa: Facebook

Rezistă sau nu Executivul lui Ilie Bolojan, la moțiunea de cenzură? O întrebare ridicată la podcastul realizat, luni, de Robert Turcescu, pentru evz.ro, difuzat pe canalul de YouTube Hai România, alături de Adrian Severin.

Un fost ministru, înaintea Moțiunii: Nu Bolojan e problema, întregul Guvern e o problemă

Fostul ministru de Externe consideră că moțiunea de cenzură de marți, contra Guvernului, înseamnă și un act de independență al României. Față de forțele din exteriorul țării, care ar încerca menținerea lui Ilie Bolojan în fruntea Executivului. Adrian Severin a spus că nu doar premierul reprezintă o problemă în momentul de față, ci întregul său guvern.

„Hegemonii europeni și nu numai, și acești trepăduși ai lor și acești agenți ai lor din România, eu văd că ei califică prin aceste eforturi, într-un fel, moțiunea de cenzură de mâine. Știți ce este ea? Un act de independență. Nu este doar schimbarea unui om așa cum se lasă să se înțeleagă. Nu Bolojan e problema.

Problema este întregul guvern, este întregul guvern și sper că nu ne vom găsi în situația de a spune ca să parafrazez o poezioară celebră din anii 1940 și ceva, da? Bolojane, nu fi trist, USR-ul merge mai departe prin guvernul PSD-ului”, a afirmat invitatul emisiunii.

„Această moțiune trebuie să treacă”

Care nu s-a pronunțat în privința a ceea ce se va întâmpla, marți, în Parlamentul României. „Eu nu știu ce se va întâmpla mâine și nu vreau să ghicesc, eu trebuie să spun ce trebuie să se întâmple mâine. Eu nu știu ce vor face ei, dar le spun ce trebuie să facă. Această moțiune trebuie să treacă pentru că ea este un act într-o luptă de independență a României. O luptă de independență...”

Robert Turcescu a vorbit și despre teoria care susține că nu poate fi găsit un alt premier, în cazul în care ar cădea Ilie Bolojan. Adrian Severin spune că e un mit fals. „Asta e o chestie care m-a oripilat de când mă țin minte. Adică avem un prost în frunte și nu găsim un prost mai mic decât el ca să-l punem în loc. Corect. Dar aici nu asta se pune problema. Noi începem un proces de dezintoxicare a acestei societăți românești, a statului român.

„După ce se vor compromite de tot, vor fi compromis și statul român”

Vreau să spun, a instituțiilor acesteia. Unii spun, lasă, dom'le, vin cu teoria care e și ea o teorie demnă de luat în seamă. Cu cât e mai rău, cu atât va fi mai rău, cu atât va fi mai bine. Lasă-i ca să se compromită și mai tare. Numai că, după ce se vor compromite de tot, vor fi compromis și statul român. Și nimeni nu-i va mai scoate de la guvernare.

Aici este problema. Politica ține și de moment, de timing, cum se spune, de momentul în care se întâmplă diverse lucruri. Sunt de acord că ei se vor compromite mai departe dacă vor rămâne la guvernare, dar vor trece și de limita ireversibilității”, este de părere fostul ministru de Externe.

Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa [email protected]