Un fost internațional român ar putea lucra cu Gigi Becali. Argumentul este bazat pe horoscop

Viorel Moldovan, antrenorul Chindiei Târgoviște, crede că s-ar înțelege cu Gigi Becali, datorită zodiei comune

Viorel Moldovan, antrenorul echipei Chindia Târgoviște, crede că ar putea să colaboreze cu Gigi Becali, dacă finanțatorul l-ar numi antrenor pe banca celor de la FCSB. Fostul mare atacant al echipei naționale are și un argument: și el, și latifundiarul din Pipera sunt raci.

„Dacă m-ar oferta Gigi, ne-am putea înțelege. Suntem amândoi în zodia rac. Racii pot colabora între ei. De ce nu? Nu se știe niciodată ce-ți oferă viitorul”, a spus Moldovan.

Antrenorul Chindiei este dorit de Dinamo, dar oficialii „câinilor” trebuie să plătească o clauză de reziliere de 100.000 de euro clubului dâmbovițean.