
Chesley B. Sullenberger are America la picioare: i-a salvat de la moarte pe toţi pasagerii unui avion care se prăbuşea.
Un avion Airbus A320 al companiei US Airways, cu peste 150 de pasageri la bord, s-a prăbuşit, joi seară, în apele fluviului Hudson, în apropiere de New York, după ce a lovit un stol de păsări.
Ceea ce părea la început a fi o tragedie de proporţii a avut însă un deznodă mânt fericit: toţi cei 150 de pasageri şi cinci membri ai echipajului au reuşit să scape cu viaţă. Pilotul Chesley B. Sullenberger III, cel care a reuşit o aterizare forţată care părea practic imposibilă, a fost elogiat de autorităţi şi transformat în erou de presa de peste Ocean. „Era foc peste tot“
Incidentul aviatic s-a petrecut în jurul orei locale 15.30 (23.30, ora României), la scurt timp după ce avionul a decolat de pe Aeroportul LaGuardia din New York, cu destinaţia Charlotte, statul Carolina de Nord. Potrivit informaţiilor preliminare, cauza accidentului a fost coliziunea cu un stol de gâşte, în urma căreia cele două motoare ale avionului au cedat, la o altitudine de circa 920 de metri.
„Motorul a explodat. Era foc peste tot şi mirosea a combustibil“, povesteş te Jeff Kolodjay, unul dintre pasageri. Martorii oculari de la sol au declarat că avionul a survolat cartierul Manhattan, înainte de a lovi apele fluviului Hudson. Pasagerii au reuşit să iasă din aparatul scufundat parţial în apele reci ale fluviului, refugiindu-se pe aripile avionului. De aici au fost ridicaţi în numai cinci minute de echipele de salvare, care au folosit bărci şi elicoptere.
Eroismul pilotului, elogiat
Principalul „responsabil“ pentru deznodământul fericit este considerat pilotul avionului, Chesley B. Sullenberger III, alias „Sully“, în vârstă de 57 de ani. Eroismul şi profesionalismul acestuia au fost elogiate de autorităţi. „A verificat de două ori avionul după ce toată lumea a ieşit, pentru a se asigura că nu a rămas nimeni la bord“, a declarat primarul New Yorkului, Michael Bloomberg.
„Un miracol a avut loc pe fluviul Hudson“, a spus şi guvernatorul statului New York, David Paterson, în timp ce presa americană l-a descris pe Sullenberger drept „un erou naţional“. „Putea fi un alt 9/11“
Ştefan Minovici, urmaşul celebrului medic legist Mina Minovici, care locuieşte la New York, are biroul cu vedere spre locul de pe fluviul Hudson unde pilotul american a aterizat. A rămas impresionat de rapiditatea cu care autorităţile americane au intervenit. „Nu a durat mai mult de 30 de minute până când toţi pasagerii au fost scoşi“, spune Ştefan Minovici.
„Primii, copiii şi femeile, urmaţi de bărbaţi. Ultimul care a fost zărit ieşind a fost pilotul-erou. Am văzut cum ambarcaţiunile care fac naveta pe râul Hudson au fost primele care s-au oprit din drum şi au venit imediat să intervină“, descrie martorul atmosfera.
Ce l-a mai impresionat pe Ştefan Minovici este că oamenii au reacţionat foarte calm, deşi priveliştea unui avion peste New York i-ar putea duce pe mulţi cu gândul la 9/11. „Gândiţi-vă că este un avion care zboară peste Manhattan încărcat cu combustibil, cu 153 de pasageri. Putea fi un alt 9/11, însă de data asta fără vreo mână criminală“, spune Ştefan Minovici. Iovan: „Pericolul de explozie“
Pilotul român Adrian Iovan a comparat aterizarea de pe râul Hudson cu una pe uscat, dar fără tren de aterizare. „Este ca şi cum ai ateriza direct pe beton. Mai mult, pilotul pierduse un motor şi avea rezervoarele pline, iar pericolul de explozie era sporit“, a declarat Iovan.
Citiţi şi: EDITORIALUL EVZ: Un erou al timpurilor noastre
AP Photo