Ministrul mexican de Interne a murit într-un accident de elicopter

Ministrul mexican de Interne a murit într-un accident de elicopter

Un elicopter în care se afla ministrul mexican de interne, Francisco Blake Mora, s-a prăbuşit astăzi, a anunţat media locală citată de Reuters. Guvernul a anunţat că demnitarul şi-a pierdut viaţa. Blake este al doilea ministru de Interne care moare în împrejurări similare în ultimii trei ani.

Blake, în vârstă de 45 de ani, călătorea din capitala Ciudad de Mexico spre Cuernavaca, în statul Morelos, în sudul ţării, menţionează sursele citate.

Nu se ştie deocamdată ce anume a determinat prăbuşirea. Potrivit site-ului El Universal, în zonă era ceaţă în momentul prăbuşirii. Blake, care a fost instalat în funcţie în iulie 2010, este cel de-al doilea ministru de Interne din timpul mandatului actualului preşedinte mexican Felipe Calderon care moare într-un accident aviatic. În 2008, Juan Camilo Mourino, murea după ce avionul de mici dimensiuni în care se afla s-a prăbuşit pe un bulevard din capitală, la o oră de vârf. Avionul se prăbuşise atunci după ce un alt aparat de zbor de dimensiuni mai mari a trecut cu puţin deasupra, provocând turbulenţe puternice.

Mexicul este scena unui conflict sângeros între autorităţi şi cartelurile de droguri, soldat cu 45.000 de morţi în ultimii 5 ani, aminteşte Reuters. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/80W1OBvtI_k" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Ne puteți urmări și pe Google News