Un elev de la Școala Gimnazială Iancului a murit, miercuri noaptea, în somn. Un medic l-a diagnosticat greșit și nu l-a tratat de gripă.
Potrivit unor surse din Ministerul Sănătății, elevul făcea sport de performanță și ar fi decedat din cauza unor complicații pulmonare. Părinții care au copii la Școala Gimnazială Iancului au intrat în panică, crezând că elevul a murit din cauza gripei, însă aceleași surse au infirmat, până la stabilirea cu certitudine a cauzei morții. Cu toate acestea, mai mulți părinți și-au luat astăzi copiii de la ore.
Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a anunţat, joi, că, până acum, s-au înregistrat zece decese provocate de gripă, la pacienţi din mai multe judeţe. În Prahova şi în municipiul Bucureşti au fost câte doi pacienţi care au decedat şi la care medicii au confirmat virus gripal. Săptămâna 20 – 26 ianuarie este considerată prima săptămână epidemică, numărul îmbolnăvirilor fiind în creştere.
În după-amiaza zilei de 30 ianuarie, Centrul Național de Supraveghere și Control a Bolilor Transmisibile a comunicat că, într-adevăr, copilul de 12 ani care a murit era contaminat cu virusul gripal.
Din păcate, lucrurile se pare că sunt grave în ceea ce privește diagnosticarea și tratarea băiatului de către medic, imediat după ce au apărut primele simptome de răceală. Reporterii Antena 3 au aflat că mama și-a dus copilul febril la medic, dar acesta l-a diagnosticat cu faringită. Mama a anunțat că fiul ei nu va veni la școală din această cauză. Puștiul a murit în somn, după trei zile.