Cu patru luni înainte de alegerile parlamentare din România nu se cunoaște data exactă a scrutinului.
Asta pentru că guvernul a fost ocupat să se remanieze, parlamentul a fost ocupat cu solicitări de ridicare a imunității parlamentare, iar chestiunea nu e de competența Președintelui, singurele instituții care ar putea fi interesate de acest detaliu fiind casele de pariuri. Dacă societatea românească ar fi să aibă vreo șansă, o regularitate de metronom ar fi de dorit, cu reguli clare și fixe, și cu speranța că o multitudine de cicluri electorale va cerne afară mincinoșii, profitorii, clovnii, amatorii, neinteligenții, precum și bandiții în caftane fine. Fie și numai pentru acest important detaliu, că data alegerilor se fixează de parcă am trăi încă în era CPUN-ului și deciziile s-ar lua noaptea la ora 1 în absența cvorumului, sper ca un număr cât mai mare de reprezentanți ai națiunii să nu mai fie realeși toamna asta, fără ca prin aceasta să-mi exprim vreo speranță că cei care aspiră să intre în joc ar fi mai buni. Nu știu dacă sunt, probabil nu. De fapt, stilul acesta aproximativ e asemănător altor lucruri nepunctuale care se petrec în România. În 2009, Uniunea Scriitorilor a organizat alegerile la peste patru luni întârziere după intervalul prevăzut în Statutul în vigoare atunci (intervalul trebuia să fie de patru ani). Săptămânile trecute, Liga a II-a de la fotbal a trecut de la o competiție cu două serii la o competiție cu una singură, care va avea 20 sau 21 de echipe (oare la ora asta se știe câte sunt?). E vorba de o transformare majoră, care ar fi trebuit făcută după studii atente, și care a fost pusă în practică de pe o zi pe alta, cu puțin timp înainte de începerea competiției. În repetate rânduri în ultimii 25 de ani elevii și studenții au primit informații despre metodologia unor examene importante cu doar un scurt interval înainte de desfășurarea probelor (mă refer la metodologia examenelor de licență, de maturitate, de bacalaureat), după cum se pârguiau ideile reformiștilor din Strada Berthelot. Exemplele sunt abundente, aiureala se poate documenta. Lucrurile se fac repede, fiecare tabără sperând că prin iuțeală va prinde concurența nepregătită. Strategia ar putea să pară eficientă, dar pe termen lung toată lumea pierde. Și apropo, mandatul de președinte al României pentru care se organizează alegerile din 2024 va fi unul de 4 ani, sau de 5, așa cum s-au amestecat cărțile până acum? Poate cineva să bage mâna în foc pentru răspuns? Va avea loc o reformă constituțională, așa încât viitorul ciclu electoral de 20 de ani să fie așezat altfel? Nu e tocmai clar. Un singur lucru e cert: că România trăiește decenii de preschimbări mărețe, dar nu în sensul în care această frază se rostea înainte de 1989
Recomandările noastre
