Un dispozitiv anti-mină al NATO, găsit lângă gazoductul Nord Stream 1. Reprezentant al Gazprom: „Iată ce exerciţii desfășoară NATO”
- Maria Miron
- 10 octombrie 2022, 22:59
Un purtător de cuvânt al companiei ruse Gazprom a declarat că un dispozitiv folosit pentru neutralizarea minelor și care ar fi aparținut NATO a fost găsit în apropierea conductei Nord Stream 1 în anul 2015.
Serghei Kuprianov, purtător de cuvânt al companiei energetice Gazprom, a transmis luni că dispozitivul subacvatic folosit pentru detonarea minelor a fost identificat în anul 2015, în timpul unei inspecţii efectuate de specialişti ai gigantului Gazprom.
Dispozitiv anti-mină al NATO, găsit în proximitatea gazoductului Nord Stream 1
Dispozitivul în cauză „s-ar fi pierdut în cursul unor exerciţii", a afirmat Serghei Kuprianov, citat de presa rusă.
„Acest caz este binecunoscut. La 6 noiembrie 2015, în timpul unei inspecţii vizuale planificate a gazoductului Nord Stream 1, a fost descoperit dispozitivul subacvatic al NATO Sea Fox. Se afla în spaţiul dintre conductele de gaz, clar lângă una dintre ramuri. NATO a declarat că declanşatorul subacvatic fusese pierdut în timpul unor exerciţii. Iată ce exerciţii are NATO, când un dispozitiv exploziv militar este amplasat exact sub gazoductul nostru", a adăugat Serghei Kuprianov.
Mai mult, purtătorul de cuvânt al Gazprom a declarat că dispozitivul a fost neutralizat de membri ai Armatei suedeze, în vreme ce transportul de gaze, ce fusese întrerupt din pricina incidentului, a fost reluat mai apoi, conform TASS.
Scurgerile conductelor Nord Stream 1 și 2 nu au fost accidentale
Pe 28 septembrie, Procuratura Generală a Rusiei a anunțat că Serviciul Federal de Securitate (FSB) a început să investigheze daunele suferite la sistemul de tranzit de gaze naturale Nord Stream, descrise ca fiind urmarea „unui act de terorism internațional”.
Procurorii ruși au declarat că „acțiuni deliberate” au provocat daune conductelor și că a început o anchetă preliminară. Întrucât țara a folosit conductele pentru a furniza gaze către Uniunea Europeană, Rusia a suferit „daune economice semnificative”, au adăugat autoritățile.
Moscova neagă acuzațiile
Germania obișnuia să își acopere cea mai mare parte a necesarului de energie din import, motiv pentru care oficialii săi evaluează posibilele consecințe ale problemei care a fost calificată drept „sabotaj” și „act deliberat” în Occident.
Prin urmare, Berlinul își sporește controlul asupra apelor sale, în timp ce presa a mai relatat că oficialii germani consideră că atacul trebuie să fi fost comis de un alt stat, dar fără a exclude Rusia.
Moscova a reiterat că cei care încearcă să o acuze de deteriorarea conductelor fac declarații „previzibil de stupide”, adăugând că Suedia și Danemarca trebuie să fi înregistrat cine a intrat în apele lor și subliniind că SUA și-au mărit profitul după ce a sporit recent furnizarea de gaze către Europa.