Un deputat din Turcia este anchetat după ce a acuzat armata ca a ucis civili cu ajutorul dronelor

Un deputat din Turcia este anchetat după ce a acuzat armata ca a ucis civili cu ajutorul dronelor

Parchetul din Ankara a deschis vineri o anchetă împotriva unui influent deputat al principalului partid de opoziţie din Turcia, care a acuzat armata că a ucis civili cu drone în sud-estul ţării. Miercuri, Tanrikulu, avocat de formaţie, a scris pe Twitter că "drone armate au atacat şi ucis compatrioţi civili" în provincia Hakkari, în sud-estul majoritar kurd din Turcia, marcat de o sângeroasă rebeliune separatistă.

Împotriva lui Sezgin Tanrikulu, deputat din Istanbul al Partidului Republican Popular (CHP, social-democrat), a fost deschisă o anchetă pentru denigrarea statului turc.

Guvernul turc a negat categoric aceste acuzaţii, acuzând că în bombardamentele aviaţiei nu au fost ucişi decât 'terorişti'.

"Aşa cum ştiţi, ne fabricăm propriile drone armate, iar teroriştii caută să se ascundă. În acest context, aceşti domni (ai CHP) se pun să îi apere pe teroriştii ucişi", a spus vineri preşedintele Recep Tayyip Erdogan.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Până în acest moment, niciun civil nu a avut de suferit din cauza dronelor. Nu distrugem decât terorişti", a spus, la scurt timp după, ministrul apărării Nurettin Canikli, acuzându-l pe deputul CHP că se face "purtătorul de cuvânt al teroriştilor".

CHP este principala formaţiune de opoziţie din Turcia, iar liderul său, Kemal Kiliçdaroglu, este în permanenţă luat ca ţintă de Erdogan.

Sud-estul majoritar kurd al ţării este scena unor confruntări regulate între armata turcă şi separatiştii Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), organizaţie clasată ca 'teroristă' de Ankara, precum şi de NATO şi UE.

Conflictul s-a reluat în vara lui 2015, aruncând în aer speranţele privind o rezolvare a acestei crize care a făcut peste 40.000 de morţi din 1984.

Mai multe ONG-uri au afirmat că în confruntările între forţele de securitate şi PKK au fost ucişi civili, însă armata turcă susţine că ia măsuri de precauţie pentru a evita pierderile de vieţi omeneşti în rândul civililor