Un deputat a renunțat la pensia de parlamentar. A semnat în fața notarului

Un deputat a renunțat la pensia de parlamentar. A semnat în fața notarului

Ionuț Simionca a renunțat la pensia de parlamentar. Deputatul a semnat o declarație în fața notarului.

„Indiferent de jocurile politice care se vor mai consuma pe această temă, nimeni nu va mai putea pune la îndoială, de azi înainte, onestitatea mea în ceea ce priveşte susţinerea eliminării pensiilor speciale”, a declarat Ionuţ Simionca.

Simionca nu este la prima încercare de acest fel. Parlamentarul a depus încă din 2019 un proiect de lege pentru desfiinţarea pensiilor parlamentarilor.

„Această acţiune este ultima dintr-un lung şir de demersuri pe care le-am întreprins în ultimii ani pentru desfiinţarea pensiilor speciale.

Am iniţiat o lege pe această temă, am strâns peste 40.000 de semnături de la locuitorii judeţului pentru susţinerea proiectului, am condiţionat votul meu la învestitura Guvernului Orban de promovarea acestei iniţiative şi am votat legea în Parlament”, a mai spus Ionuț Simionca, informează Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News