Iași. Cu doar câteva zile înainte de debutul campionatului Superliga, un antrenor al unei cunoscute echip de fotbal amenință cu demisia. Motivul ar fi chiar jucătorii echipei de care se ocupă.
Motivul pentru care antrenorul din Superliga vrea să plece
Tony, antrenorul de 43 de ani al lui Poli Iași, a amenințat că își va da demisia cu o săptămână înainte de startul Superligii. Echipa moldoveană are primul meci din noua ediție a Ligii 1 pe 13 iulie, la ora 17:00, împotriva lui Sepsi.
Amenințarea lui Tony vine în contextul nemulțumirii sale față de atitudinea jucătorilor în amicalul cu Zimbru Chișinău, meci pierdut cu 0-3 pe teren propriu, în fața lui Mircea Lucescu, care a fost oaspete de onoare al clubului ieșean.
Pe lângă criticile legate de performanța echipei, Tony a exprimat și nemulțumiri legate de componența actuală a lotului, solicitând conducerii clubului să aducă un atacant de valoare. Antrenorul portughez consideră că, fără întăriri în atac, echipa nu va putea face față competiției din Superligă, accentuând necesitatea unui „vârf” pentru a îmbunătăți șansele echipei în noul sezon.
Antrenorul din Superliga amenință cu demisia
Antrenorul de la clubul Poli Iași a declarat că și-a mustrat jucătorii în vestiar după meciul amical pierdut cu Zimbru Chișinău. El a subliniat că, deși echipa a controlat jocul în prima repriză și a avut ocazii, băieții au fost nerăbdători în fața suporterilor și deciziile finale nu au fost inspirate.
În repriza a doua, schimbările efectuate nu au adus rezultatele dorite, iar echipa a încasat două goluri. Tony a evidențiat totuși o primă fază de construcție interesantă, dar a insistat că este necesar un efort semnificativ din partea conducerii pentru a aduce un atacant central, deoarece echipa a jucat toată pregătirea fără această poziție esențială.
„Avem doar jucători mobili în față, trebuie să ne adaptăm la asta. Nu mă îngrijorează neapărat scorul, eu sunt îngrijorat numai de atitudine. Asta le-am spus și băieților în vestiar. Nu mi-a plăcut. Bine că s-a întâmplat acum, avem timp să corectăm. Eu cu atitudinea asta sunt primul care pleacă. Nu-mi place! Eu pot să pierd, dar cu capul sus, asta a fost deviza mea de fiecare dată.
Eu sunt ca tatăl lor, când îmi place le spun, când nu-mi place îi cert. Eu nu sunt fraier și nu fac teatru. Am greșit, dar se întâmplă, mă deranjează însă când greșeala se repetă. Avem timp până la meci să ne revenim”, a declarat Tony după meciul cu Zimbru, citat de iamsport.
Se anunță un campionat cu mult spectacol
După încheierea sezonului regulat din Superliga, primele șase echipe intră în play-off, în timp ce ultimele 10 se vor confrunta în play-out.
La finalul play-off-ului și play-out-ului, cluburile de pe locurile 7 și 8 vor juca un meci de baraj. Echipa câștigătoare va întâlni apoi ocupanta locului 4 pentru a determina ce echipă va avansa în preliminariile Conference League.
Cele mai așteptate dueluri din prima etapă sunt FCSB - Universitatea Cluj și CFR Cluj - Dinamo București.
Primul derby al Superligii se va desfășura în etapa a 6-a, când Dinamo și Rapid București se vor întâlni pe 17-18 august.