Autorităţile din Covasna au intrat în alertă după ce marţi a fost raportat atacul unui urs asupra unui copil de 8 ani, pe o uliţă din comuna Ghelinţa.
În urma acestui incident nefericit, copilul a fost transportat la spital pentru investigaţii medicale. Vestea bună este că micuţul nu a fost rănit grav. Cel puţin asta a susţinut primarul comunei Ghelinţa, Ilyes Botond Janos.
„Din fericire nu e grav, dar să vă gândiţi că ursul a intrat în localitate aproape în mijlocul zilei şi a traversat toată comuna de la un capăt la altul, aproximativ 5 kilometri…
A prins copilaşul pe o uliţă din mijlocul comunei. S-a întâmplat în jurul orei 10:00. Copilul se juca pe drum când a venit ursul şi l-a lovit. Copilul a ajuns la spital şi s-a ales cu o lovitură, dar şi cu o sperietură.
Ursul s-a plimbat relaxat prin comună
Vă daţi seama, a trecut pe lângă grădiniţă, şcoală, primărie… Avem o grămadă de înregistrări în care se vede ursul, care nu e tocmai mic”, a declarat edilul coumunei Ghelinţa.
Mai departe, primarul a dezvăluit că a solicitat sprijinul Jandarmeriei, ai cărei reprezentanţi au reuşit să alunge ursul în pădudre. „Am reuşit să îl alungăm şi a intrat în pădure. Am chemat jandarmii, am cerut RO-ALERT pentru zonă, dar nu avem nimic în mâna noastră ca să ne apărăm. Aşteptăm să ne ajute jandarmii.”
Este al treilea incident în judeţ după ce luna trecută, doi bărbaţi au ajuns la spital după ce au fost atacaţi de urşi. Unul dintre incidente a fost înregistrat în localitatea Zagon, iar al doilea între staţiunea Şugaş Băi şi municipiul Sfântu Gheorghe.
Semnale de alarmă trase degeaba
Autorităţile locale au tras mai multe semnale de alarmă despre înmulţirea excesivă a urşilor. De asemenea, s-a arătat că animalele şi-au părăsit habitatul şi s-au apropiat de zonele locuite de oameni pentru a găsi hrană.
La finalul lunii trecute, în mai multe zone din ţară au avut loc mitinguri în cadrul cărora participanţii au cerut Guvernului României să ia măsuri urgente pentru gestionarea situaţiei urşilor.
În 2020, un bărbat care era la schi în munţii Călimani a povestit că a scăpat de atacul devastator al unui urs doar după ce a căzut într-o prăpastie împreună cu animalul.