Un castel din centrul țării, unic în lume. Portal între două lumi

Sursa foto: 17400796 © Cristi111 | Dreamstime.com

România are numeroase locuri și edificii impresionante, care stârnesc curiozitatea turiștilor din țară sau străinătate. Un castel din inima țării atrage numeroși curioși din toate colțurile lumii. Cei care ajung aici spun că experiența este unică.

Un castel din România, unic în lume. Experiență unică pentru turiști

Castelul Iuliei Hașdeu este considerat un portal între cele două lumi. Acesta a fost ridicat de Bogdan Petriceicu Hașdeu, care a fost ghidat de fiica lui în acest drum.

După trecerea în neființă a Iuliei, acesta a fost răpus de suferință. În încercarea de a lua legătura cu fiica lui, scriitorul a construit un templu al spiritismului.

În scrierile sale, Hașdeu arată că acest plan a fost conturat de Iulia, copila trecută în veșnicie înainte de a se maturiza.

„Asta nu e opera mea, este opera fiicei mele, stăpâna castelului. Noi suntem aci numai în gazdă.”, spunea scriitorul.

Iulia Hasdeu. Sursa foto: wikipedia

Spiritul Iuliei, prezent în locul plin de mister

De-a lungul anilor s-au conturat numeroase povești în jurul impresionantei construcții. Vecinii au susținut că pianul Iuliei poate fi auzit uneori, iar spiritul acesteia ar fi prezent în misteriosul templu.

De altfel, în incinta castelului poate fi găsit un caiet cu mesajele celor care au vizitat locul. Unul dintre acestea a fost scris de un profesor, care a vizitat construcția alături de o clasă de elevi. Acesta descrie că în timpul vizitei a putut auzi câteva note la pian, fără ca cineva să se afle în apropiere de instrumentul muzical.

Oglinzile din castel, portal între două lumi

Cei care ajung la templul ridicat de Hașdeu au ocazia să viziteze toate încăperile. În centrul acestuia este înălțată statuia Mântuitorului. Ușa cu oglinzi atrage atenția tuturor celor care pășesc în acest loc. Conform scrierilor lui Hașdeu, aceasta reprezintă portalul dintre lumi, arată Cancan

De asemenea, camera de spiritism poate fi vizitată de turiști.