Un călugăr dintr-o localitate din Germania a devenit erou, după ce a reușit să salveze vieți cu ajutorul unui clopot medieval, înaintea inundațiilor.
Un călugăr a devenit erou în Germania, după ce a apelat la o metodă străveche de-a anunța un pericol. În localitatea Beyenburg din apropierea Wuppertal, sirenele nu au funcționat atunci când a fost mai mare nevoie de ele. Adică în momentul în care locuitorii acestui orășel ar fi trebuit să fie avertizați că urmează inundații. Evenimentul s-a petrecut la data de 14 iulie, atunci cân, în disperare de cauză, un călugăr a avertizat cu ajutorul unui clopot medieval.
Un călugăr a vestit venirea inundațiilor cu ajutorul unui clopot medieval
Fratele Dirk, un membru al Ordinului Crucii din abația Steinhaus din Beyenburg a tras de Sturmglocke, un clopot de furtună, pentru a-i alerta pe cei aproximativ 3.000 de locuitori ai respectivei comunități.
Conform publicației Wuppertaler Rundschau, numeroși rezidenți au auzit clopotul sunând și s-au adăpostit. Clopotul respectiv face parte din abație ca sistem de avertizare timpurie încă din Evul Mediu. Beyenburg a făcut parte dintre localitățile puternic afectate de inundațiile devastatoare ce au afectat Germania la jumătatea lunii iulie. Autoritățile au spus că acțiunea călugărului a reușit să salveze vieți.
Inundațiile catastrofale din vestul Germaniei s-au soldat cu cel puțin 93 de morți și 1.300 de persoane dispărute. Rețelele de telefonie mobilă au căzut, ceea ce a făcut și mai dificilă căutarea celor dispăruți.
Catastrofe după inundațiile din Germania
La Altena, în Sauerland, un pompier în vârstă de 46 de ani a murit în timp ce salva un bărbat. A fost luat pe sus de puhoiul apă, s-a înecat și nu a mai avut nicio șansă ca să scape cu viață. Decesul său a fost confirmat de poliția din Märkisches Kreis, după cum mai notează sursa citată.
La scurt, timp, un alt pompier a suferit un accident fatal. În timpul unei operațiuni în zona centralei electrice din Werdohl-Elverslingen, la doar câțiva kilometri de Altena, bărbatul s-a prăbușit. Chiar dacă i s-au făcut manevre de resuscitare, nu a mai putut fi menținut în viață. La Altena, străzile și subsolurile locuințelor au fost inundate.