Un "Breivik" în miniatură, arestat de poliţia norvegiană

Un "Breivik" în miniatură, arestat de poliţia norvegiană

Un tânăr de 21 de ani, descris ca fiind apropiat mediilor musulmane, a fost arestat de poliţia norvegiană după ce a publicat pe Internet un material video în care ameninţa o serie de oficiali de la Oslo şi trupele norvegiene detaşate pe frontul afgan, a anunţat poliţia locală, citată de site-ul elveţian 20min.ch

"Allah, distruge-i şi fă-i să sufere", este scris într-un mesaj difuzat pe fundalul sonor al unui cântec în limba arabă. Înregistrarea a fost postată pe YouTube în contextul unei manifestaţii organizate astăzi la Oslo de comunitatea musulmană împotriva prezenţei militare norvegiene în Afganistan.

Tânărul de origine sud-americană, potrivit presei norvegiene, a recunoscut în faţa anchetatorilor că el a produs şi încărcat materialul lung de aproximativ cinci minute pe YouTube.

"Clientul meu crede că acest material video nu conţine ameninţări, ci că este doar un mod de exprimare legal", a susţinut avocatul său.

Scos de pe site-ul respectiv între timp, colajul video conţinea şi poze ale unor oficiali norvegieni de rang înalt: prinţul moştenitor, premierul, ministrul de externe, dar şi imagini cu o parte din cei 400 de soldaţi norvegieni aflaţi în misiune în Afganistan.

Ne puteți urmări și pe Google News