Conor McGregor, luptător MMA și starul irlandez al artelor marţiale mixte din UFC, este anchetat de Poliţia din New York pentru un incident care a avut loc la Brooklyn's Barclays Center.
Luptătorul MMA este acuzat că ar fi creat haos după ce, împreună cu cei din anturajul său, ar fi pătruns în clădire printr-o intrare laterală şi ar fi atacat, în parcarea complexului, un microbuz în care se afla luptătorul rus Habib Nurmagomedov dar şi alţi sportivi care urmau să plece.
Tarik Sheppard, purtător de cuvânt al Poliţiei, a menţionat, potrivit Agerpres, că oamenii legii analizează imaginile surprinse de camerele de luat vederi dar că deocamdată nu s-au făcut arestări sau aplicate alte măsuri.
Pe imagini se poate observa cum un obiect care se presupune că a fost aruncat de luptătorul MMA McGregor a lovit parbrizul microbuzului respectiv, şoferul întorcând maşina şi pornind în sens opus.
''Este cel mai urât eveniment cu care ne-am confruntat până acum'', a spus preşedintele UFC, Dana White.
Nurmagomedov se va confrunta cu Max Holloway pentru centura mondială deţinută de McGregor, câştigată de acesta în 2016 la categoria uşoară, dar pe care acesta niciodată nu şi-a apărat-o.